Rata şomajului din Spania s-a menţinut în al treilea trimestru, faţă de perioada aprilie-iunie, la 17,9%, cel mai ridicat nivel din Europa, însă numărul total al şomerilor a coborât cu 14.100, la 4,1 milioane de persoane. Datele au fost anunţate de institutul naţional de statistică. Mai mulţi analişti intervievaţi de Reuters anticipau o rată a şomajului de 18,6%. Rata şomajului ar putea creşte "Ne aşteptam la o rată a şomajului mai mare. Numărul oamenilor în căutarea
Rata şomajului din Spania s-a menţinut în al treilea trimestru, faţă de perioada aprilie-iunie, la 17,9%, cel mai ridicat nivel din Europa, însă numărul total al şomerilor a coborât cu 14.100, la 4,1 milioane de persoane.
Datele au fost anunţate de institutul naţional de statistică. Mai mulţi analişti intervievaţi de Reuters anticipau o rată a şomajului de 18,6%.
Rata şomajului ar putea creşte
„Ne aşteptam la o rată a şomajului mai mare. Numărul oamenilor în căutarea unui loc de muncă s-a redus, ceea ce face ca imaginea şomajului să fie ceva mai bună”, a declarat analistul BNP Paribas Estefania Ponte. Ea a precizat că numărul persoanelor angajate a scăzut în al treilea trimestru cu 7,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, şi a avertizat că multe locuri de muncă sunt în continuare eliminate.
Autorităţile spaniole anticipează că rata şomajului va atinge un maxim de 18,9%, în condiţiile în care economiştii se aşteaptă ca economia să scadă cu 4% în acest an, iar declinul să continue în primele luni din 2010. Analiştii sunt mai pesimişti, însă, considerând că rata şomajului poate urca la 20% în acest an.
Situaţia şomajului ar fi fost mult mai rea dacă guvernul nu ar fi cheltuit masiv în proiecte publice care să asigure locuri de muncă, în special pentru dezvoltarea infrastructurii. Executivul este pregătit să împingă deficitul bugetar la aproape 10% din Produsul Intern Brut în acest an.
SURSA: Mediafax