Spania: Rata şomajului, la cel mai redus nivel din 2008

Rata şomajului în Spania a ajuns în trimestrul trei la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape nouă ani, pe fondul majorării numărului de angajări în servicii, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE), transmite Reuters.

Rata şomajului în Spania a urcat la aproape 27% la începutul lui 2013 – în perioada de vârf a crizei financiare – după ce bula imobiliară şi scăderea cheltuielilor de consum aproape au forţat Madridul să solicite asistenţă financiară. 

De atunci, economia s-a redresat şi anul acesta ar urma să înregistreze un avans de 3%, datorită majorării cererii interne şi a creării de locuri de muncă. 

În trimestrul trei din 2017, rata şomajului a scăzut la 16,38%, de la 17,22% în precedentele trei luni, şi uşor sub estimările analiştilor, de 16,50%. 

Peste două milioane de locuri de muncă au fost create din perioada de vârf a crizei financiare, aşadar acestea sunt date pozitive, a apreciat ministrul Economiei, Luis de Guindos. 

Forţa de muncă, sau numărul total al oamenilor care lucrează sau sunt disponibili pentru muncă, a scăzut cu 67.400, în timp ce numărul total de angajaţi a urcat cu 521.700, la 19,05 milioane. 

Din totalul locurilor de muncă, peste 300.000 au fost create în sectorul serviciilor, 139.400 în industrie, 33.200 în agricultură şi 47.400 în construcţii. 

AGERPRES