Spania şi SUA, ţările cele mai vulnerabile în faţa schimbărilor climatice

Dintre ţările dezvoltate, Spania şi SUA sunt cele mai vulnerabile în faţa schimbărilor climatice, potrivit Monitorului Vulnerabilităţii Climatice citat de agenţia EFE.

Elaborat de organizaţia umanitară internaţională DARA şi de Forumul Vulnerabilităţii Climatice (Climate Vulnerable Forum), care reuneşte 27 de state din Africa, Asia, America şi zona Pacificului, studiul avertizează că cinci milioane de persoane ar putea muri în următorii 10 ani în urma consecinţelor schimbărilor climatice dacă nu se vor lua măsuri pentru a le contracara.

Potrivit documentului, SUA şi Spania sunt singurele economii dezvoltate care au un factor de vulnerabilitate globală ridicat, fiind în aceeaşi categorie cu ţări în curs de dezvoltare ca Gabon, Laos sau Turkmenistan.

Sursa precizează că din cauza schimbărilor climatice SUA înregistrează la ora actuală pierderi economice majore cifrate la aproximativ 30 de miliarde de dolari pe an. Spania este foarte afectată de deşertificarea provocată de încălzirea climei şi de reducerea debitului cursurilor de apă provenite din Marea Mediterană. Cât despre Germania şi Japonia, studiul menţionează că au o vulnerabilitate globală mai redusă, dar sunt printre primele 10 state cele mai afectate de "stresul economic şi pagubele provocate de dezastrele meteorologice".

Prima ediţie a acestui studiu a fost publicată în anul 2010. El evaluează schimbările climatice din 184 de state şi le clasifică după criteriul vulnerabilităţii (vulnerabilitate redusă, moderată, ridicată, gravă sau acută), încercând să evalueze impactul schimbărilor climatice asupra societăţii.
Sursa: Agerpres