Potrivit datelor publicate miercuri de biroul comunitar de statistică Eurostat, Spania a fost, de asemenea, a treia țară din UE cu cel mai mare procent de lucrători temporari născuți în afara UE, 35,1% din totalul angajaților temporari, depășit doar de Polonia, cu 40,6 %, și de Cipru, cu 35,8%. Potrivit Eurostat, o cincime (20,3%) dintre lucrătorii UE născuți în țări terțe au avut contracte temporare, scrie EFE.
Cu toate acestea, acest procent a scăzut la 13,8% pentru angajații temporari născuți în alte țări ale UE decât statul membru în care lucrează, precum și pentru angajații temporari care lucrează în țara lor de origine, unde procentul a fost de 11,8%.
Dintre statele membre care au avut date disponibile pentru 2020, Estonia (2,1%), Austria (6,9%), Ungaria (7,2%) și Irlanda (7,5%) au avut cea mai mică proporție de lucrători temporari născuți în afara UE, din numărul total a angajaților cu contract temporar.
În ceea ce privește procentul de lucrători temporari din alte state membre față de totalul angajaților temporari, Olanda (19,3%) și Italia (18,3%) au avut cel mai mare procent, depășit doar de Spania.
Pe de altă parte, Ungaria (4,2%), Irlanda (6,6%), Luxemburg (6,8%), Austria (7,2%), Cipru (7,3%) și Slovenia (8,4%) au fost statele membre cu cea mai mică proporție de salariați temporari veniți din alte țări ale UE.
La fel, după Spania, Polonia (17,9%) și Portugalia (16,6%) s-au clasat drept țările cu cei mai mulți lucrători temporari nativi, în timp ce Lituania (1,1%), România (1,2%), Letonia (2,7%) și Bulgaria (3,5% ) au fost cele care au înregistrat un procent mai mic de angajați temporari în raport cu totalul lucrătorilor nativi.
Diferența de gen
Femeile au avut mai multe șanse să aibă contracte temporare în 2020 decât bărbații. Cea mai mare diferență a apărut în procentul de salariați temporari autohtoni, unde procentul femeilor a fost cu 1,9 puncte mai mare decât cel al bărbaților (12,8% față de 10,9%).
În ceea ce privește procentul de lucrători din alte țări membre (14% și 13,5%) și din țările din afara UE (20,6% și 20,1%), diferența a fost, în ambele cazuri, de 0, 5 puncte procentuale.