Dezvoltatorul spaniol Hercesa Inmobiliaria, proprietarul fostei fabrici de pâine Titan, a început lucrările la fostul Hotel Cişmigiu, din centrul Bucureştiului, ce va fi transformat într-un hotel cu cinci etaje ce va cuprinde 65 de apartamente de lux destinate închirierii. Hotelul a fost achiziţionat de spanioli în 2004 şi va păstra linia arhitecturală originală. „Am început lucrările la Hotel Cişmigiu acum 3-4 luni alături de firma de construcţii Virom, care construie
Dezvoltatorul spaniol Hercesa Inmobiliaria, proprietarul fostei fabrici de pâine Titan, a început lucrările la fostul Hotel Cişmigiu, din centrul Bucureştiului, ce va fi transformat într-un hotel cu cinci etaje ce va cuprinde 65 de apartamente de lux destinate închirierii. Hotelul a fost achiziţionat de spanioli în 2004 şi va păstra linia arhitecturală originală.
„Am început lucrările la Hotel Cişmigiu acum 3-4 luni alături de firma de construcţii Virom, care construieşte şi proiectul Vivenda Residencias din Titan“, a declarat pentru capital.ro Alejandro Solano, directorul general al Hercesa România.
Clădirea de pe Bulevardul Regina Elisabeta are o suprafaţă construită de 6.9000 mp, fiecare etaj având 1.400 mp. Proiectul prevede atingerea unei suprafeţe de 9.000 mp împărţiţi pe subsol, parter, cinci etaje şi pod. Finalizarea lucrărilor este programată pentru luna septembrie a anului viitor.
Proiectul a fost întârziat deoarece structura clădirii a necesitat o demolare parţială şi nu o renovare cum calculase Hercesa în planurile iniţiale, motiv pentru care proiectul a trebuie refăcut şi supus din nou avizării autorităţilor locale.
În trecut, clădirea a găzduit Hotelul Cişmigiu, berăria Gambrinus şi Cinema Bulevard.
Vivenda începe livrarea
Proiectul din Titan are programate 1.400 de locuinţe, valoarea de investiţie fiind estimată la 200 mil. euro. În primele două faze compania a investit 48 mil. euro. Apartamentele au o suprafaţă construită de 60 până la 180 de metri pătraţi, preţul mediu fiind de circa 1.200 de euro pe metru pătrat. Suprafaţa construită totală va ajunge la aproximativ 180.000 de metri pătraţi.
Compania are în dezvoltare peste 5.200 de apartamente în patru proiecte imobiliare distincte. Hercesa este o companie de dezvoltare imobiliară cu o experienţă de 30 de ani pe piaţă şi cu sediul central în Spania. Este implicată în special în dezvoltarea de proiecte rezidenţiale şi este prezentă pe piaţa românească din anul 2004. Compania dispune la momentul actual de 16,5 milioane de metri pătraţi de teren în Spania, România, Portugalia şi în alte ţări şi intenţionează să construiască mai mult de 30.000 de locuinţe în următorii ani. Principalii competitori ai Hercesa pe piaţa rezidenţială locală sunt Globe Trade Centre, Impact şi Adama.