Cu o investiţie iniţială de 50.000 de euro, cei interesaţi să deschidă un magazin specializat în decoraţiuni interioare pot alege din această lună un sistem în franciză al cărui succes este verificat pe câteva dintre cele mai importante pieţe din lume. Fondată în anul 1993, la Madrid, compania de design interior Maison Decor s-a extins atât pe piaţa autohtonă, cât şi în ţări precum Germania, Franţa, Italia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, Emiratele A
Cu o investiţie iniţială de 50.000 de euro, cei interesaţi să deschidă un magazin specializat în decoraţiuni interioare pot alege din această lună un sistem în franciză al cărui succes este verificat pe câteva dintre cele mai importante pieţe din lume.
Fondată în anul 1993, la Madrid, compania de design interior Maison Decor s-a extins atât pe piaţa autohtonă, cât şi în ţări precum Germania, Franţa, Italia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite sau Austria, numărând în prezent peste 110 showroomuri (75 pe teritoriul Spaniei).
Maison Decor se adresează segmentului de consumatori cu venituri peste medie şi comercializează decoraţiuni interioare şi o gamă largă de mobilier, realizat de designerii companiei. Toţi cei interesaţi de începerea unei afaceri în domeniul decoraţiunilor interioare pot alege această franciză pe baza succesului demonstrat pe diferite pieţe internaţionale, dar şi datorită adaptabilităţii ofertei de produse la specificul ţării unde activează.
Un show-room Maison Decor operează pe spaţii de minimum 50 de metri pătraţi, în oraşe cu mai mult de 50.000 de locuitori, în special în zonele comerciale. Investiţia totală iniţială pentru un showroom de circa 50 de metri pătraţi se ridică la 50.000 de euro, sumă în care sunt incluse costurile de amenajare a spaţiului (pardoseală, sistem de iluminare, elemente de identificare vizuală etc). Această investiţie poate fi recuperată în maximum un an şi jumătate.
În privinţa stocului de marfă necesar magazinelor, acesta este livrat viitorului partener francizat în baza unei garanţii bancare ce funcţionează pe întreaga durată a contractului de franciză, încheiat pe o perioadă de patru ani. Pentru a intra în reţeaua de franciză Maison Decor nu este necesară achitarea unei taxe. Cei interesaţi trebuie să depună mai întâi o serie de documente pentru a fi validaţi de companie, iar ulterior validării achită investiţia iniţială.
Capital – Editia nr. 19, data 14 mai 2008