Doi din trei spanioli care au emigrat în Germania în ultimii ani au revenit curând după aceea în Spania, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), difuzat joi şi citat de agenţii spaniole de presă.
Studiul ‘Perspectiva migraţiei 2013’ arată că mulţi dintre cetăţenii statelor europene cel mai afectate de criză au ales să emigreze în ţara cu cea mai mare economie a Uniunii Europene, în căutarea unui loc de muncă – însă nu au reuşit să-şi atingă scopurile. Cazul cel mai surprinzător, arată concluziile studiului, este cel al spaniolilor: numai o treime dintre cei care au emigrat în Germania au şi reuşit să se stabilească aici.
Din 2007, numărul grecilor şi spaniolilor care au emigrat spre alte ţări din Uniunea Europeană s-a dublat, atingând 39.000, respectiv 72.000, potrivit OCDE. În Germania, fluxul de imigranţi greci a crescut cu 73%, între 2011 şi 2012, în timp ce numărul imigranţilor spanioli şi portughezi a crescut cu aproape 50%, iar cel al italienilor – cu 35%.
Aceste concluzii ale studiului sunt demne de considerat întrucât în ultimii ani, tot mai mulţi spanioli au început să înveţe engleza şi germana în scopul emigrării în Germania, pentru un loc de muncă bine remunerat şi corespunzător pregătirii profesionale.
În plus, în condiţiile în care rata generală a şomajului este de peste 26%, iar în rândul tinerilor până la 25 de ani aceasta este mai mult decât dublată, la sfârşitul lunii mai, ministrul spaniol al muncii, Fátima Báñez, şi omologul său german, Ursula Von der Leyen, au semnat un acord care prevede că tinerii spanioli vor avea ocazia să capete până la 5.000 de locuri de muncă pe an în Germania, prin intermediul unui program de formare profesională dual, care îmbină munca şi studiile.
SURSA: Agerpres