"Consorţiul spaniol-chinez SPHIMX şi-a manifestat interesul pentru construcţia celui de-al treilea pod peste Dunăre, la Silistra-Călăraşi", a declarat primarul Silistrei, Iulian Naidenov.
Acesta a făcut referire la o scrisoare de intenţie din partea firmei respective adresată premierului Boiko Borisov, ministrului bulgar al transporturilor, Ivailo Moskovski, şi ministrului dezvoltării regionale, Liliana Pavlova. O copie a acestui document a fost trimisă şi Primăriei din Silistra.
Săptămâna aceasta, şeful Executivului de la Sofia şi comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, au traversat cel de-al doilea pod peste Dunăre, care uneşte deja oraşele Vidin şi Calafat. Construcţia va fi finalizată în întregime în luna mai a anului viitor. Iulian Naidenov a precizat că a avut discuţii şi în trecut pe tema construcţiei celui de-al treilea pod peste Dunăre cu preşedintele concernului, Jesus Ferrer.
Problema privind construcţia unui nou pod a fost pusă şi în cadrul conferinţei dedicate cooperării transfrontaliere în regiunea Dunării, care a avut loc în data de 22 octombrie, la Bucureşti. Potrivit primarului din Silistra, oficialii români prezenţi la eveniment au reacţionat pozitiv la propunerea formulată.
"Aceasta este una dintre firmele cu investiţii de milioane în oraşul Plovdiv şi cu proiecte foarte importante în Europa. Vom aştepta decizia cabinetului Borisov, eventual să fie identificaţi următorii paşi. La Bucureşti, ne-am întâlnit cu oficiali care au declarat că vor reacţiona pozitiv, dacă apare un investitor", a mai spus primarul Silistrei şi a subliniat că este gata documentaţia pentru studiile de fezabilitate referitoare la cel de-al treilea pod peste Dunăre.
SURSA: Rador