Spaţiile industriale închiriate în prima jumătate a anului 2009 s-au redus la un sfert din nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 30.000 mp. Reducerea cererii a condus la mărirea gradului de neocupare până la un nivel record de 10% comparativ cu 4% în decembrie 2008, potrivit celui mai recent raport de piaţă elaborat de Colliers International.
„Nu e de mirare că s-a ajuns la un grad de neocupare de 10%, pentru că majoritatea chiriaşilor de spaţii industriale erau clienţi de logistică pentru retail. Scăzând vânzările la retailerii de consum e normal că s-a ajuns aici. Astfel că cei care au putut să întrerupă un contract de închiriere sau care au putut să îşi reducă costurile cu chiria, au făcut-o. Toate acestea duc, inevitabil, la întârzierea lansării proiectelor noi şi cu toate economiile pe care le poate face un dezvoltator în această perioadă, apar şi pierderi“, a declarat pentru Capital.ro Laurenţiu-Cătălin Hanu, manager business development în cadrul CTP Invest, companie orientată exclusiv pe dezvoltarea de spaţii industrial-logistice.
Potrivit Colliers, 60% din proiectele industriale funcţionale din Bucureşti au spaţii disponibile. Numai trei dintre ele pot primi chiriaşi cu nevoi mai mari de 6.000 mp, în timp ce restul pot furniza în medie 3.400 mp. Pe termen mediu, aceste condiţii vor pune în dificultate orice companie în cautare de spaţii de dimensiuni mari, pe care să le poată ocupa imediat.
Chirii neschimbate, în ciuda lipsei chiriaşilor
Chiar dacă rata de neocupare este ridicată şi presiunea din partea chiriaşilor pentru reducerea costurilor este mare, nivelul chiriilor a rămas neschimbat, deşi au existat cazuri în care s-au obţinut preţuri mai bune, în special pentru spaţii mici de până la 3.000 mp, se precizează în studiu.
Cum lunile viitoare nu se vor finaliza noi spaţii, iar numărul de spaţii disponibile va fi şi mai scăzut, dezvoltatorii vor deveni şi mai puţin flexibili la negocierea chiriilor. În acest context, a doua jumătate a anului va reprezenta un moment optim pentru semnarea unui contract de închiriere pentru cei cu nevoi imediate, în timp ce anul 2010 le va oferi acestora atât opţiuni mai puţine, cât şi condiţii financiare mai dezavantajoase.
În prezent, chiria medie pentru spaţii mai mici de 3.000 mp este de 4,75-5 euro/mp/lună, pentru spaţii cuprinse între 3.000 şi 10.000 mp, chiria este de 4,25-4,75 euro/mp/lună, iar pentru suprafeţe mai mari de 10.000 mp, chiria variază între 4 şi 4,5 euro/mp/lună.
Dezvoltări frânate de lipsa pre-închirierilor
Construcţia de spaţii industriale a încetinit semnificativ în prima jumătate a anului 2009. Din cei 175.000 mp de spaţii noi anunţaţi pentru 2009, doar 40.000 mp au fost livraţi în primul semestru. Noile livrări reprezintă o valoare modestă comparativ cu 2008, când numai în primele şase luni ale anului au fost livraţi 200.000 mp de spaţii industriale moderne.
Consultanţii Colliers consideră că al doilea semestru nu va aduce, nici el, schimbări majore în ceea ce priveşte oferta, menţinând stocul de spaţii industriale la 920.000 mp. Această scădere a ofertei poate fi pusă pe seama cercului vicios care afectează toate segmentele pieţei: băncile sunt dispuse să finanţeze doar proiectele care sunt în mare parte pre-închiriate (40% – 60%), în timp ce chiriaşii se orientează către spaţiile deja livrate sau în curs de finalizare.
„Ne aşteptăm ca noii clienţi pentru spaţiile industriale să vină din partea producătorilor industriali, de genul producătorilor de echipamente medicale, care, în ciuda crizei, încă îşi desfăşoară activitatea“, a menţionat reprezentantul CTP Invest.
Oferta de spaţii industriale va creşte abia în 2010
Colliers estimează că în a doua parte a acestui an numărul de metri pătraţi de spaţii industriale închiriate va ajunge la 40.000 mp. În condiţiile unei oferte constante pe piaţă, gradul de neocupare va scădea până la 5%, punând presiune pe nivelul chiriilor.
Oferta de spaţii industriale va creşte de abia în 2010, când o parte din cei peste 100.000 mp de spaţii noi anunţaţi pentru acest an, dar care nu s-au materializat din lipsă de finanţare, vor fi finalizaţi.