Agenţia spaţială Roscosmos şi Academia Rusă de Ştiinţe (ACR) consideră necesară începerea instruirii unor jurişti care să poată apăra interesele Rusiei în cazul unor dispute teritoriale pe Lună.
„Considerăm esenţială dezvoltarea unui plan de asistenţă juridică pentru apărarea intereselor Rusiei în potenţiale dispute teritoriale şi însărcinarea universităţilor cu pregătirea numărului necesar de specialişti în dreptul spaţiului”, se arată într-un document oficial, dat publicităţii de RIA Novosti, citată de agenţia de presă spaniolă.
Aceste recomandări au fost adoptate în noiembrie anul trecut, la o reuniune comună a Roscosmos şi ACR dedicată Programului Naţional de Cercetare şi Cucerire a Lunii. Fostul director al Institutului de Tehnologii Spaţiale, Ghennadi Raihunov, a justificat necesitatea instruirii unor experţi juridici în drept spaţial prin faptul că, în ultimii ani, unele companii ale altor state îşi revendică teritorii şi resurse selenare. „Comercianţi americani şi din alte state au încercat şi încearcă să vândă loturi pe Lună. Pentru acest lucru trebuie să existe un răspuns din punct de vedere juridic” a declarat Raihunov. El a menţionat, totodată, chestiunea extracţiei mineralelor de pe Lună şi problema modului de a reacţiona înainte de revendicarea unor astfel de operaţiuni, conchizând că există o mulţime de aspecte nereglementate.
În acelaşi timp, în Tratatul asupra spaţiului cosmic, ratificat de peste o sută de state, se afirmă că Luna nu poate face obiectul unei proprietăţi naţionale ca urmare a unor revendicări de suveranitate prin intermediul utilizării sau al ocupării sau prin oricare alt mijloc.
În cursul lunii ianuarie 2019, şeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a anunţat că Rusia îşi va relua programul lunar şi că, în 2021, Rusia va trimite o navetă pe satelitul natural al Pământului.