Ministrul spaniol al Transporturilor, Jose Blanco, a anunţat sâmbătă că spaţiul aerian al ţării este de acum „deschis în totalitate” după greva controlorilor de trafic, care paralizează ţara de vineri seara, adăugând însă că abia în „24 până la 48 de ore” se va reveni la normal.
„În prezent, spaţiul aerian este deschis în totalitate”, a declarat Blanco pentru postul de televiziune CNN+.
„În centrele de control şi turnuri este personal suficient pentru reluarea serviciului, sperăm că acest lucru va fi posibil în următoarele ore, deoarece aproape toţi controlorii au revenit la post în mod progresiv”, a afirmat el pentru postul de radio Cadena Ser.
Cu puţin timp înainte, autoritatea pentru administrarea aeroporturilor (Aena) anunţase că două treimi din controlorii de trafic, respectiv 109 din 159 care erau de serviciu sâmbătă, şi-au reluat activitatea în jurul orei locale 15.00 (16.00 ora României), la aproape 24 de ore de la grevă.
Pe aeroportul din Barcelona, toţi controlorii care ar fi trebuit să lucreze au revenit la post, potrivit Aena.
La Madrid, aeroportul ar putea să se redeschidă începând cu ora 16.00 (17.00 ora României) la „30% din capacitate”, a precizat aceasta.
Aena estima sâmbătă după-amiază la aproximtiv 300.000 numărul pasagerilor afectaţi de această grevă.
Sursa: Mediafax