Miliardarii par să fi prins gustul călătoriilor spațiale, scrie Leopoldo Benacchio într-un articol realizat pentru Il Sole 24 Ore. Pe 15 septembrie, Jared Issacman, miliardarul care este fondator și CEO al corporaţiei Shift4, va pleca împreună cu trei tovarăși de aventură, aleși cu atenție, într-o excursie de trei zile în jurul Pământului pe orbită joasă, la aproximativ 300 de kilometri.
Spaţiul devine din ce în ce mai privat: apare turismul pe cont propriu
Misiunea se numește Inspiration4, este plătită integral de Issacman, costul acessteia fiind estimat la peste 40 de milioane pe pasager și va fi coordonată din punct de vedere tehnic de SpaceX, cu o rachetă rapel Falcon și o capsulă Crew Dragon, ambele testate. Capsula Dragon a fost modificată, punându-se în partea de sus un hublou mare, o emisferă transparentă care le va oferi celor patru temerari norocoși o vizibilitate de excepție, conform ilsole24ore.com
Cei care se gandesc că şi de data asta e vorba de aceeaşi oameni de bună credinţa care au o grămadă de bani și un vis pe care vor să şi-l îndeplinească, greşesc: misiunea este un pas important, poate ar fi mai bine să-i spunem un salt, prin care se transcende turismul spațial cu scopul de utilizare a spațiului în scopuri comerciale.
Totul a fost pregătit ca o operațiune rafinată de marketing: o campanie publicitară de clasă, un site foarte frumos și bogat, şi chiar o serie de documentare pe Netflix.
Cei patru pasageri, care reprezintă virtuțile filantropiei de astăzi: leadership, speranță, generozitate și prosperitate, vor efectua şi o serie de experimente despre reacțiile corpului uman la zborul spațial în timpul celor trei zile de călătorie, aceasta fiind poate partea cea mai puțin parte interesantă, având în vedere că timp de douăzeci de ani, sute de astronauți profesioniști s-au alternat în Stația Spațială Internațională, unii chiar pentru perioade foarte lungi, făcând, printre altele și acest tip de experimente.
Cu toate acestea, prin acest zbor, demn de Yuri Gagarin, SpaceX reia cu fermitate controlul asupra acestui sector al Noii Economii spațiale, făcând ca zborurile celorlalți doi miliardari, cel al lui Branson, care nici măcar nu a atins pragul spațiului, adică 100 de km distanţă de sol și cel a mult mai onestului Bezos, care în schimb a depășit cu puțin acea limită, să pară jocuri de copii.
De fapt, comparativ cu acțiunile demonstrative ale celorlalţi doi, este destul de diferit să trimiţi pe orbită, timp de trei zile în jurul Pământului, o capsulă cu patru neofiți la bord.
Prin urmare, plecarea va fi miercuri – ora exactă depinde de mulți factori ai momentului – de la celebra bază de lansare 39A de la Cape Canaveral, locul de unde a plecat în vara anului 1969 şi misiunea Apollo 11, care a dus la cucerirea umană a Lunii.
Toate cheltuielile sunt plătite de Jared Issacman
Toate cheltuielile sunt plătite de Jared Issacman, în vârstă de 37 de ani, fondator și CEO al Shift4, un sistem de plată foarte popular, care are o experienţă de 6 mii de ore de zbor, dar care nu o face doar pentru el însuși: sigur, e clar că speră să-şi îndeplinească una dintre cele mai vechi dorinţe, dar scopul este, mai presus de toate, strângerea de fonduri pentru Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude, din Memphis, SUA, cu o loterie pentru atribuirea unui loc, care a adus peste 20 de milioane și multe alte inițiative.
Interesante sunt şi profilurile celorlalți trei membri ai misiunii care, în ciuda faptului că sunt civili, au beneficiat de un minim de pregătire înainte de lansare. Unul dintre cei trei este Hayley Arceneaux, în vârstă de 29 de ani, care va fi prima persoană ce va intra în spațiu cu o proteză și care, în copilărie, a fost bolnav de cancer fiind tratat chiat la spitalul pentru care se organizează strângerea de fonduri. L-am putea numi un pasager emblematic.
Mai este apoi Chris Sembroski, 42 de ani, câștigător al loteriei pentru strângerea fondurilor pentru spital care, întâmplător sau nu, este un inginer cu multă experiență în domeniu. Sian Proctor, în vârstă de 51 de ani, este în schimb câștigătorul unei licitații organizate de Issacman: pentru a participa era necesară creearea unui site pentru a vinde și a încasa prin sistemul Shift4, iar Proctor vinde afișe și cărți poștale de artă africană dedicate spațiului. Va fi prima persoană din insula Guam care va zbura în spațiu ca pilot de misiune. O misiune care se prevede a fi interesantă.