Potrivit legii, asigurătorii trebuie să aibă o marjă de solvabilitate mai mare de 1.
'Decizia ASF este tardivă. Trebuia luată de foarte mult timp. De asemenea, de foarte mult timp trebuia să i se interzică activitatea normală acestei societăţi pentru că lucra în afara legii, neavând marja de solvabilitate şi de lichiditate potrivit legii. Nu ştiu în baza cărei legi a funcţionat această societate. Potrivit raportărilor oficiale ale societăţii, care erau oricum incorecte, în vară s-au împlinit doi ani de când societatea nu avea marja de solvabilitate adecvată. Situaţia societăţii astăzi, când i s-a declarat falimentul, e mai rea decât în momentul în care a fost preluată în administrare specială', a subliniat Constantinescu.
Acesta a adăugat că, la sfârşitul anului 2013, societatea raportase o marjă de solvabilitate sub 1.
'Raportările erau total greşite, primele erau umflate. Astra avea un obicei: emitea poliţe fără acordul clientului şi, odată emisă poliţa, prima era subscrisă. Clientul primea oferta, o punea în coşul de gunoi, dar prima rămânea acolo…. Erau câteva sute de milioane, ca volum de prime în această situaţie. Această situaţie fusese constatată de ASF în urma controalelor', a adăugat fostul preşedinte UNSAR.
În ceea ce priveşte despăgubirile, Cristian Constantinescu susţine că Astra 'are activ net negativ', motiv pentru care Fondul de Garantare a Asiguraţilor va fi afectat în proporţie de 70-80%.
'Astra are un activ net negativ… Nu are rezerve. Se vor vinde probabil sedii… În opinia mea, Fondul va fi foarte serios afectat, în proporţie de 70-80%', a mai spus Constantinescu.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat, miercuri, intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări, care se află în administrare specială, şi a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei.
Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat miercuri că impactul despăgubirilor în cazul Astra Asigurări, calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), este de 700 de milioane de lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor are aproape un 1 miliard de lei.
ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra în februarie 2014, numind firma de consultanţă KPMG Advisory în calitate de administrator special. Planul de redresare a asigurătorului întocmit de KPMG Advisory SRL a fost aprobat de ASF pe 7 aprilie 2014 şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an.
A doua etapă de majorare a capitalului social prevăzută de planul de redresare a Astra Asigurări s-a încheiat în 19 august însă, potrivit KPMG, nu au fost înregistrate subscrieri de capital semnificative şi nici nu au fost adresate solicitări de prelungire a procesului de majorare a capitalului social al societăţii de către investitorii interesaţi.
Astra Asigurări este deţinută de The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider (99% din acţiuni), firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.
SURSA: Agerpres