Specialiștii avertizează! Mare atenție când cumpărați aceste alimente: ”Ne pot îmbolnăvi!”

Mare atenție atunci când cumpărați aceste produse! Specialiștii au avertizat că unele pot fi toxice și ne pot îmbolnăvi. Respectivele alimente acumulează o substanță numită solanină, care este toxică pentru organism.

“Fenomenul nu este unul singular, se întâmplă frecvent la roşii, dar şi la alte specii – castraveţi, poate să apară la pepene, la măr. Condiţiile de mediu, condiţiile în care sunt păstrate, din cauza trecerii bruşte de la o temperatură scăzută la o temperatură ridicată, sămânţa iese practic din stadiul acela de latență şi intră în proces de germinare.”, a declarat Radu Șumalan, profesor fiziologie vegetală USAMVB Timişoara.

În funcție de concentrație și de cantitate, solanina duce la deshidratare și chiar la insuficiență renală.

“Fenomenele sunt în special digestive, manifestate prin greţuri, prin vărsături, prin colici abdominale şi scaune.”, spune Virgil Musta, purtătorul de cuvânt Al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, citat de Antena3.ro.