Specialiștii avertizează: noi simptome legate de COVID. Atenție la aceste semne

coronavirus medic

Pandemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat iar specialiștii vin mereu cu noi informații legate de COVID. De această dată este vorba de noi semne care ar putea să apară și care ar indica dacă persoana în cauză este infectată.

Atenție mare! Specialiştii au mai făcut o serie de precizări legate de simptomele care pot fi în strânsă legătură cu noul coronavirus. Noile detalii au fost descoperite după ce s-a observat că dacă ochii devin roşii, iritaţi, buzele exagerat de uscate iar în interiorul gurii apar leziuni dureroase, este foarte posibil ca virusul să fie activ în organism.

Primele simptome ale infectării apar într 2 şi 14 zile de la contaminare. Perioada în care toate simptomele îşi pot face apariţia se numeşte  perioada de incubaţie, timp în care se poate depista dacă persoana este bolnavă.

Până acum se știa că primele semne ale Covid-19 sunt tusea, febra și letargia. Acum însă trebuie urmărit și dacă aspectul ochilor, buzelor şi al mucoasei bucale suferă modificări.

Potrivit specialiștilor, unii pacienți care au avut COVID au susținut că au avut buze uscate și crăpate, ba chiar și pierderea culorii acestora. De asemenea, din ce în ce mai multe persoane acuză dureri în interiorul gurii, provocate de unele leziuni ce apar pe mucoasă. Leziunea se numește enantem, iar conform specialiștilor de la Spitalul Universitar Ramon y Cajal din Madrid, acest fenomen poate fi inclus pe lsta principalelor simptome ale coronavirusului.

Mai mult, oamenii de știință au descoperit că o treime dintre pacienții infectați, care au prezentat erupții cutanate pe mâini și picioare, au acuzat și crăpături în colțurile gurii. Acest simptom însă, apare preponderent spre sfârșitul bolii, la aproximativ două săptămâni de la apariția primelor simptome. Și la nivelul ochilor s-au raportat modificări semnificative, și anume conjunctivită, inflamație, uscaciune, usturime și înroșire, potrivit express.co.uk.

Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în România. Cei de la Grupul de Comunicare Strategică au făcut public numărul persoanelor descoperite infectate în ultimele 24 de ore. Acesta crește vertiginos, la fel ca și cel al persoanelor care și-au pierdut viața din cauza COVID-19. În ultimele 24 de ore, au fost descoperite 733 de persoane infectate.