În urma cutremurului devastator care a avut loc în Turcia în noaptea de duminică spre luni, specialiștii estimează că bilanțul cutremurului ar putea ajunge la 10.000 de victime.
Bilanțul victimelor cutremurului puternic care a lovit luni dimineață (6 februarie) sudul Turciei ar putea ajunge până la 10.000 de persoane, au anunțat specialiștii Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS).
Estimările au fost realizate în baza datelor de la cutremurele anterioare
Așadar, USGS consideră că există o posibilitate în proporții de 47% ca numărul victimelor ar putea să varieze între 1.000 și 10.000 de persoane. În același timp, 27% este proporția acordată unui număr de victime cuprins între 100 și 1.000 și numai 20% ca să fie între 10.000 și 100.000 de victime.
Estimările USGS au fost realizate în funcție de datele de la cutremurele anterioare și de situația construcțiilor din regiunea de sud a Turciei. Raportul mai arată că pierderile economice ar putea ajunge între 1 și 10 miliarde de dolari, ceea ce ar putea ajunge până la 2% din PIB-ul Turciei.
Până la momentul de față, s-a confirmat că peste 500 de persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 3.000 au fost rănite în Turcia și Siria, conform oficialilor și presei locale.
Iohannis, mesaj în urma cutremurului din Turcia: România este solidară cu cei afectați de această tragedie
Șeful statului Klaus Iohannis a transmis că România este profund îngrijorată de tragedia care a avut loc în Turcia luni dimineața. România este solidară cu cei afectați de această tragedie, a scris președintele Klaus Iohannis pe contul său de Twitter, în urma cutremurului devastator din Turcia.
„Gândurile noastre se îndreaptă către victime și familiile acestora după cutremurul devastator care a lovit Turcia și Siria. Transmit din partea României condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire grabnică persoanelor rănite. România este solidară cu cei afectați de această tragedie.”, a transmis liderul de la Cotroceni pe contul său de Twitter.
Bilanțul deceselor a ajuns la 568 de persoane
Conform ultimelor actualizări, 568 de persoane au murit în urma dezastrului care a distrus sute de clădiri din sudul Turciei și nord-vestul Siriei. Oamenii au fot nevoiți să iasă în stradă, în ciuda frigului. Atât echipele de salvatori, cât și locuitorii caută supraviețuitori.
Guvernatorul provinciei Osmaniye a declarat că cel puțin 34 de clădiri s-au prăbușit din cauza cutremurului, în timp ce guvernatorul din Malatya a anunțat că în regiunea sa au căzut 130 de clădiri, scrie Sky News.