Controverse uriașe în Germania pe vaccinarea copiilor! În ciuda insistențelor Angelei Merkel, specialiștii nu și-au dat acordul pentru vaccinarea copiilor peste 12 ani, motivând lipsa datelor cu privire la efectele pe termen lung.
Controverse uriașe în Germania pe vaccinarea copiilor! În ciuda presiunii tot mai mari exercitate de societate și de factorul politic pentru vaccinarea copiilor, Comisia Permanentă de Vaccinare din Germania – STIKO a emis o poziție foarte nuanțată.
Cancelara federală Angela Merkel și premierii landurilor federale au anunțat că tinerii de peste 12 ani se pot vaccina, dacă Agenția Europeană a Medicamentului își dă aprobarea.
Controverse uriașe în Germania pe vaccinarea copiilor! ”Lipsa datelor privind efectele pe termen lung”
STIKO însă a recomandat joi ca numai copiii și adolescenții cu afecțiuni preexistente să primească vaccinul împotriva coronavirusului produs de Pfizer și partenerul BioNTech, informează Reuters.
Comisia a transmis că recomandă vaccinarea numai pentru acei tineri cu o boală care le crește riscul de a dezvolta o formă gravă de coronavirus.
STIKO a precizat că în prezent nu recomandă utilizarea vaccinului pentru persoanele cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani fără condiții preexistente, deși medicilor notificați li s-a permis să facă vaccinul dacă individul acceptă riscul.
Germania a declarat că intenționează să vaccineze copiii încă din 12 iunie, după ce autoritatea de reglementare europeană din domeniul sănătății a autorizat vaccinul pentru adolescenți luna trecută.
Membru al comitetului STIKO, Ruediger von Kriess, profesor de pediatrie, a declarat anterior că ar putea fi de preferat ca vaccinul să fie utilizat la copii numai dacă aceștia au factori de risc, având în vedere lipsa datelor privind efectele pe termen lung.
Medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, conform spuselor directorului Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt.
”Nu se poate face nicio recomandare”
Acesta a avertizat asupra ”presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”.
”Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt.
STIKO a indicat deja de la finele lunii mai că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii și că este posibil să nu recomande vaccinarea tuturor copiilor, ci doar pentru cei care suferă de anumite boli, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.
Cancelara federală Angela Merkel și premierii landurilor federale anunțaseră anterior, la finalul unei reuniuni consacrate campaniei de vaccinare, că tinerilor cu vârsta de peste 12 ani li se poate face o ofertă de vaccinare cu substanţa produsă de Biontech/Pfizer începând cu 7 iunie, dacă Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) aprobă preparatul pentru această grupă de vârstă.