Una dintre declarațiile făcute de Carlos Tavares, COO al grupului Renault, în cadrul unei discuții purtate la expoziția auto de la Paris cu câțiva jurnaliști români, a făcut valuri în lumea celor care privesc Dacia ca pe un etalon al industriei autohtone. Oficialul a explicat atunci destul de clar că România este parte a Europei, un continent pe care industria auto suferă, și că singura soluție să nu pierzi o uzină în favoarea unui alt stat este să fii mai competitiv decât concurenţii tăi direcţi.
Mai mult sau mai puţin voalat, Tavares a atras atenţia că, având o piaţă auto tot mai redusă şi costuri în creştere cu forţa de muncă, putem sfârşi prin a produce tot mai puţin, întocmai precum marile uzine din vestul continentului. De altfel, un mesaj similar a fost transmis și de directorul general al Automobile Dacia, într-un interviu exclusiv pentru Capital. „Inevitabil, în viitor, cu Tanger, vom avea în acelaşi timp o uzină-soră și una cu care ne vom afla în concurență. Este o veste bună pentru că asta este o provocare. Va trebui să vedem apoi care sunt avantajele și punctele slabe ale Tangerului prin comparație cu ale noastre. Pe urmă, trebuie să ameliorăm încontinuu avantajul concurențial sau să îl păstrăm şi să lucrăm la punctele slabe“.
Un alt oficial Renault, Jean Christophe Kugler, președintele regiunii Euromed – Africa, din care face parte și România, a fost chiar mai clar: „Pentru uzina din România, scenariul cel mai sumbru poate însemna ca la Mioveni să fie produse numai mașini pentru piața autohtonă. Marocul este doar o capacitate adițională. La Tanger vor fi produse vehicule care vor fi comercializate în Africa. Are o poziție strategică pentru intenția noastră de a cuceri piața africană“.
 
Dacia, rol important în agenda Renault
Prin urmare, o retragere totală a Renault din România – cu tot ce înseamnă lanț de design, cercetare, inginerie, producție și furnizori – este foarte puțin probabilă.  Iar cele peste două miliarde de euro investite de francezi la noi pot fi considerate o garanție. Cu toate acestea, mesajele oficialilor francezi, care țintesc către sindicatele de la Mioveni și către Guvernul de la București pot fi considerate mai degrabă solicitări de ajutor decât amenințări. Nu mai este un secret pentru nimeni că toate companiile producătoare de mașini din Europa solicită statelor în care au uzine fie programe de susținere a vânzărilor, fie acceptarea concedierii unei părți a angajaților sau chiar ajutoare financiare pentru a estompa efectele scăderii vânzărilor asupra bugetelor.
În afara declarațiilor care au pus pe gânduri pe mulți dintre cei implicați în industria auto românească, oficialii Renault au dat câteva detalii și despre viitorul Dacia. „Trebuie să fim conștienți că, grație muncii prietenilor români, Dacia a căpătat dimensiuni cvasimondiale. Marca nu mai este centrată doar pe România. Orizontul ei geografic s-a lărgit mult“, a menționat Tavares, adăugând că „gama Dacia se va lărgi, însă numărul de modele nu va fi excesiv de mare.
Pentru că orice creștere a numărului de modele înseamnă și o pierdere a capacității noastre de a ne concentra asupra celor existente și de a le susține din punctul de vedere al marketingului. În total, vor fi în jur de nouă modele în gamă. Nu este o cifră exactă, ci o estimare. Ne vom concentra asupra segmentelor atrăgătoare cum ar fi pick-up“.
De asemenea, uzina românească de motoare va produce, exclusiv, un motor în trei cilindri destinat atât modelelor Dacia, cât și Renault. În plus, conform lui Stephen Norman, directorul de marketing al grupului Renault, „produsele Dacia se află foarte sus în ierarhia importanței acordate de grupul Renault. Vă pot spune un mic secret. În privința marketingului, anul viitor, prioritatea grupului va fi modelul Clio IV, pe locul doi se vor afla vehiculele electrice, iar pe trei se va afla gama Dacia“.
Există și alte situri industriale, fie marocane, fie turcești, uzine care pot constitui o competiție în raport cu România.
Carlos Tavares, COO Renault Group

Pentru România, sce­nariul cel mai sumbru poate însemna ca la Mioveni să fie produse doar mașini pentru piața autohtonă.
Jean Christophe Kugler, președinte al regiunii Euromed – Africa

Dacia este unul dintre pu­ținele succese din industria auto actuală. Trebuie să avem mare grijă să nu distrugem acest succes.
Stephen Norman, director de marketing și comunicare, Renault Group