Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM) ramane o nuca greu de spart. Mostenitoare in virtutea Legii minelor si a unor hotarari de guvern datand din 1999 a izvoarelor de apa minerala aflate in exploatare la data aparitiei reglementarilor respective, SNAM este in continuare tinta tirului imbuteliatorilor privati.
Izvoarele minerale sunt disputate aprig
Dar de ce o asemenea lupta? Raspunsurile sunt diferite. Depinde cine le da, depinde de interesul fiecaruia, fie el statul roman, SNAM (care este o societate de stat) sau imbuteliatorii privati. Fiecare-si sustine pozitia cum stie mai bine, fiecare lupta cu armele pe care le considera ca fiind cele mai potrivite. Dar pentru a intelege ce se intampla de fapt pe una dintre cele mai dinamice piete din Romania, un scurt istoric nu strica. Pana in 1989, extragerea apei minerale era realizata de societatile de imbuteliere apartinand Centralei Berii si Amidonului. Mai clar, ele captau izvoarele, ele imbuteliau si comercializau produsul. In 1990, intr-o prima faza, Guvernul infiinteaza intreprinderile de extractie a apelor minerale. Dispare astfel Centrala Berii si Amidonului, aparand intreprinderile de la Vatra Dornei, Borsec, Biborteni, Sancraieni si Mures-Banat. In obiectul lor de activitate figurau extractia si valorificarea apelor minerale. Urmatoarea miscare a Guvernului postdecembrist a fost lipsirea acestor intreprinderi de activitatea de extractie si atribuirea acesteia unei regii nou-nascute, Regia Apelor Minerale (RAMIN). Statiile de imbuteliere au fost apoi scoase la privatizare. In acest fel s-a conturat urmatorul tablou: statul, prin RAMIN, exploata izvoarele, iar sectorul privat, prin statiile de imbuteliere vandute, trata, prelucra, distribuia si vindea produsul finit numit apa minerala. Imbuteliatorilor nu le-a suras situatia. Interesul lor era si este acela de a avea si izvoarele, de a nu mai cumpara apa de la RAMIN. In lipsa unor legi, acest lucru nu era posibil. Legea minelor si Legea concesiunilor ar fi trebuit sa rezolve situatia. Dar pana sa apara aceste doua legi, RAMIN a fost transformat in societate nationala, numai buna de privatizat – Societatea Nationala a Apelor Minerale, iar prin HG nr. 786/1997 a primit si dreptul de a imbutelia. Imbuteliatorii privati nu au ramas pasivi, erau in joc investitiile lor, atata vreme cat cel ce le vindea apa putea fi si imbuteliator. Asa ca, la presiunile lor, SNAM decide, intr-una din Adunarile Generale ale Actionarilor ca nu imbuteliaza. Lucrurile se mai linistesc cat de cat. Nu pentru mult timp insa. Anul 1998 aduce cele doua legi mult asteptate, moment in care imbuteliatorii privati constata ca nu au sanse de a obtine licentele de concesiune pentru izvoarele a caror apa o vand. SNAM ramane sa-si continue activitatea la obiectivele pe care le administra si exploata la aparitia Legii minelor. Pastreaza deci izvoarele. In anul urmator, vestile sunt si mai proaste pentru imbuteliatori. Guvernul emite o serie de hotarari prin care SNAM i se acorda concesiunea izvoarelor. In plus, SNAM apare in programul PSAL II, convenit cu Banca Mondiala, ca obiectiv privatizabil. Practic, anul 1999 este momentul declansarii fatise a ostilitatilor.
La aceeasi cauza, strategii diferite
De o parte si de alta a baricadei se aflau imbuteliatorii si statul roman. Primii doreau obtinerea licentelor de concesiune: ar fi avut astfel garantarea investitiilor si controlul total asupra produselor. Imbuteliatorii au fost initial reprezentati prin Organizatia Patronala Apemin (OPA) si Grupul European Drinks. Ulterior, din OPA s-a retras Grupul Romaqua, producator al marcii Borsec. „Greii” pietei au adoptat strategii diferite, desi interesul lor era comun: concesionarea izvoarelor. OPA, condusa de Jean Valvis, prin actiunile intreprinse, s-a vazut si auzit cel mai bine. Nu neaparat cu succes. Astfel, in sprijinul lui Jean Valvis au intervenit nume importante. Fokion Fotiadis, pe atunci seful delegatiei Comisiei Europene, Cella Eftimescu, director la SociA