Speculatorii au pariat peste 30 de miliarde de dolari pe deprecierea euro Investiţiile speculative pe colapsul monedei europene au depășit pentru prima dată în istorie 30 de miliarde de dolari. Euro a pierdut 5% faţă de dolar în luna mai, atingând minimul ultimilor 2 ani.
Acţiunile, piețele emergente, mărfurile și chiar metalele prețioase se depreciază puternic, în timp ce dolarul și yenul performează, ca urmare a intensificării problemelor din regiune și a încetinirii economiei globale. Declinul monedei europene reflectă perfect îngrijorarea investitorilor, care și-au majorat, în doar o săptămână, cu 12% pozițiile speculative pe vânzarea valutei regionale, conform raportului pe luna mai a Comisiei de Reglementare a Tranzacțiilor Futures.
Analiștii Barclays Capital și Morgan Stanley consideră că euro va reveni în perioada imediat următoare, dar doar temporar, în timp ce specialiștii UBS văd ca unică soluție pentru a revigora economiile europene și a stabiliza piețele financiare, noi măsuri stimulative, care în cele din urmă vor afecta euro.
Analiștii Admiral Markets estimează că euro ar putea atinge valoarea de 1.21 față de dolar până la finalul lunii, de unde ar urma o revenire temporară spre 1.25: “Investitorii sunt doar panicați, nu și descurajați, fază în care ar vinde cu disperare orice activ de risc indiferent de preț, în căutare de lichiditate. Nu sunt semnale că sentimentul la nivel global s-ar putea schimba în perioada următoare, iar aprecierea dolarului pe plan internațional atrage automat și un declin al leului, la 4.5 față de euro la finalul lunii Iunie.”