FX Concept LLC, un fond de hedging care a cumpărat masiv euro în iunie, chiar la începutul unei creşteri de 9,7% faţă de dolar, susţine acum că este timpul pentru vânzare, anticipând deprecierea monedei unice, cauzată parţial de impactului măsurilor de austeritate din zona euro, transmite Bloomberg. Fondul estimează că moneda euro va pierde până în septembrie avansul câştigat din 7 iunie, când se afla la minimul ultimilor patru ani faţă de dolar. Tocmai măsurile de aust
FX Concept LLC, un fond de hedging care a cumpărat masiv euro în iunie, chiar la începutul unei creşteri de 9,7% faţă de dolar, susţine acum că este timpul pentru vânzare, anticipând deprecierea monedei unice, cauzată parţial de impactului măsurilor de austeritate din zona euro, transmite Bloomberg.
Fondul estimează că moneda euro va pierde până în septembrie avansul câştigat din 7 iunie, când se afla la minimul ultimilor patru ani faţă de dolar.
Tocmai măsurile de austeritate care au consolidat încrederea investitorilor în euro în ultimele două luni ar putea slăbi semnificativ în curând economiile europene, afectând semnificativ relansarea economică.
Unele date recente, precum scăderea încrederii consumatorilor din Spania la minimul acestui an şi înăsprirea condiţiilor de credit din zona euro, sugerează că ajustările bugetare îşi pun deja amprenta asupra economiei.
Astfel, în contextul reducerii cheltuielilor publice, economia zonei euro va avea în acest an o creştere mult mai slabă decât se estima anterior, potrivit economiştilor.
Ajustările fiscale din zona euro contrastează însă cu politica Statelor Unite, unde problema deficitului este momentan mai puţin importantă pentru autorităţi decât relansarea economică, deşi multe voci au acuzat în ultimul timp perspectiva unei noi recesiuni.
Euro a crescut cu 1,1% săptămâna trecută, la 1,3052 dolari/euro, punând capăt celei mai bune luni din mai 2009.
Luni, moneda europeană s-a apreciat cu 0,2%, la 1,3080 dolari.
SURSA: Mediafax