Cifre sumbre pentru țara noastră. În ultimii doi ani de zile, speranța de viață la naștere în România a continuat să scadă semnificativ și a ajuns până la nivelul înregistrat cu 14 ani în urmă.
Fundația Friedrich Ebert România a publicat cele mai recente cifre cu privire la speranța la viață la nivel național. Potrivit sursei citate, în anul 2021, speranța de viață la naștere în România a scăzut și a ajuns până la nivelul înregistrat cu 14 ani în urmă, adică în 2007.
De cealaltă parte însă, în restul Europei, cel mai multe state au reușit să revină la niveluri apropiate de cele anterioare pandemiei, arată sursa citată.
Efectele pandemiei se resimt însă. Datele publicate arată că la nivel european, după mai bine de două decenii de creștere, speranța la viață a înregistrat o scădere semnifacitivă în ultimii doi ani de zile. Sursa citată mai arată că în ţările dezvoltate, scăderea din 2020 a fost parţial recuperată în 2021.
Cum arată situația în Europa?
Reducerea speranţei de viaţă a fost mai accentuată în ţările în care ea era deja scăzută, precizează fundaţia.
Menționăm faptul că aceste cifre au fost confirmate și de Institutul Național de Statistică încă de la începutul acestui an. Într-un raport publicat în luna februarie, INS arăta cel mai scăzut nivel al nașterilor din istoria măsurătorilor pentru indicatorul de natalitate din arhiva INS, adică din anul 1930 până în prezent.
Sursa citată preciza atunci că această scădere poate fi comparată cu echivalentul desființării a circa o mie de clase de școală sau grupe de grădiniță a câte 23 de copii, în comparație cu numărul nou-născuților din anul 2019, anul dinaintea pandemiei.
Natalitatea din România a scăzut semnificativ în ultimii doi ani de zile
Astfel, INS menționează că în 2021, numărul nou născuților din perioada ianuarie-decembrie, a fost de 179.854, scăderea fiind cu aproape 21 de mii față de anul 2020 și cu peste 23 de mii peste anul 2019.
Și datele din Anuarul Statistic al României au confirmat faptul că natalitatea în ultimii 91 de ani nu a înregistrat un declin mai mare și mai constant, pe o perioadă lungă, la fel cum se întâmplă în momentul de fața.
În același timp, sursa citată precizează că nu au fost nici nașteri anuale mai puține ca acum, cu excepția anilor de război. Sursa citată precizează că de vină ar fi numărul de decese generat de pandemia de coronavirus, care a făcut ravagii timp de doi ani de zile pe teritoriul țării.