După ce a citit un articol despre virusul care face ravagii în China, Ugur Sahin, fiul unui imigrant turc în Germania, a decis să constituie o echipă formată din 500 de persoane pentru a se dedica în întregime găsirii unui vaccin.
După câteva luni de muncă intensă, cercetătorii au venit cu patru formule pentru un potențial vaccin, dintre care doar una a fost aleasă, având cele mai bune rezultate.
Chiar dacă faza a treia nu s-a încheiar încă, cercetătorii au anunțat că vaccinul dovedește o eficiență de peste 90%.
Pe pagina oficială a companiei BioNTech se arată că vaccinul constă într-un segment scurt de material genetic, denumit mesager RNA, care dă instrucțiuni celulei umane să facă o versiune inofensivă a proteinei-țintă, un imunogen, care activează răspunsul imun al corpului împotriva virusului SARS-CoV-2.
Cercetătorii companiei se așteaptă ca abordarea să stimuleze sistemul imunitar să genereze anticorpi împotriva coronavirusului. Concret, sistemul imunitar învață să recunoască virusul prin expunere și să prevină infectarea. Trebuie menționat că vaccinul mRNA nu conține virusul în sine, motiv pentru care nu prezintă un risc de infectare.
BioNTech, una dintre primele companii din Europa care au început testele clinice
În luna aprilie a acestui an, compania BioNTech anunța că a început testele clinice cu o variantă de vaccin, fiind una dintre primele companii din Europa care au început astfel de teste.
Ulterior, în luna mai, compania a anunțat că începe faza a doua a testărilor clinice, testări care au avut loc în Statele Unite ale Americii.
Programul BNT162 evaluează cel puțin patru vaccinuri experimentale, fiecare dintre ele reprezentând o combinație unică de mesager RNA și proteină-țintă.
Vaccinul-candidat a fost ales după publicarea datelor obținute în urma testelor de fază 1 și 2 din Germania și SUA și după consultări cu Centrul de Cercetare și Evaluare Biologică aparținând Agenției Americane pentru Alimente și Medicmente. BNT162b2 codifică o variantă optimizată a proteinei-țepușă S, care este ținta anticorpilor în neutralizarea virusului, notează digi24.ro.
Are eficiență de peste 90%
Într-un comunicat al companiei era precizat că faza a treia a testării cu vaccinul-candidat BNT162b2 a început pe 27 iulie. În cadrul acestor testări s-au înscris 43.538 de persoane, dintre care 38.955 au primit și a doua doză, până la 8 noiembrie.
Aproximativ 42% dintre participanții la nivel global și 30% dintre participanții din SUA au background etnic și rasial divers. Studiul va evalua eficiența vaccinului și la cei care au fost bolnavi de COVID-19, dar și potențialul de a preveni formele grave de COVID-19.
La începutul acestei săptămâni, Pfizer și BioNTech au anunțat că vaccinul-candidat BNT162b2 a demonstrat eficiență la voluntari care nu mai fuseseră infectați cu SARS-CoV-2.
Analiza datelor a fost condusă de un comitet de monitorizare independent, care a studiat 94 de cazuri. Compararea cazurilor care au fost vaccinate și a celor care au primit o doză-placebo indică o eficiență a vaccinului de peste 90%, la 7 zile după a doua doză.
Comitetul de monitorizare nu a raportat probleme de siguranță și a recomandat continuarea studiului