BVB are nevoie de noi listări ca de aer, dar sunt slabe șanse să vedem companii mari la cota bursei anul acesta. Speranțele vin însă din zona firmelor mici și mijlocii, care vor putea accesa mai ușor bursa prin piața AeRO
Criza care se prefigurează în Grecia după ultimele alegeri Parlamentare, conflictul din Ucraina și turbulențele create de extremiștii islamiști duc la o situație nu tocmai fericită pentru piețele de capital. Programul de relaxare cantitativă anunțat de Banca Centrală Europeană (BCE) în schimb vine oarecum în ajutorul acestora, chiar dacă intenția autorităților europene este de a sprijini economia și de a combate deflația. Banii ieftini care se anunță a fi tipăriți virtual de BCE vor ajunge tot pe piețele financiare și de capital, mai puțin în economia reală a vreunui stat.
Asistăm, de asemenea, la o ieșire a banilor din zona Rusiei, ca și din cea a Greciei. În mod normal, coroborat cu banii ieftini de la BCE, investitorii ar trebui să ajungă și în România, în companii listate și în alte instrumente financiare (inclusiv obligațiuni de stat). Ceea ce înseamnă că ar trebui să asistăm la o presiune pe creștere a cotațiilor bursiere, startul unui trend pozitiv care să aducă pe plus și indicii, nu doar anumite companii. Din păcate, cel puțin deocamdată nu vedem creștere la Bursa de Valori București (BVB), unde indicele BET, care urmărește evoluția celor mai importante zece companii listate rămâne încă, la aproape o lună din acest an, la un minus de 1,1% față de închiderea de anul trecut.
Desigur, poate este prea devreme pentru a vedea efectele deciziilor BCE și ale alegerilor din Grecia. Nici piața financiară din țara noastră nu se simte prea bine în contextul problemelor generate de cursul de schimb al leului față de francul elvețian și chiar față de dolar. Deprecierea leului față de moneda americană nu afectează aproape deloc sistemul bancar, în schimb ne lovește în prețurile raportate la dolar, cum sunt cele din sectorul petrolier.
Mai mult, piața de capital are și alte probleme, cum ar fi numărul prea mic de companii listate, problemă cu care ne confruntăm de acum 15 ani. Dacă în privința celorlalte dificultăți, cum ar fi accesul la piață al investitorilor, birocrația stufoasă și reglementările neadecvate se lucrează, iar situația se îmbunătățește, în privința listărilor nu se poate aștepta ca doar conducerea bursei sau guvernul să facă ceva.
BVB așteaptă companiile mici
În 2015, perspectivele nu sunt deloc bune în ceea ce privește listările importante. Hidroelectrica depinde de data la care va ieși din insolvență și de cum va scăpa de procesele cu diferite entități nemulțumite de modul în care au fost închise contractele păguboase pentru producătorul de energie. Anul trecut, compania a reușit un profit net record, de 1,2 miliarde lei la o cifră de afaceri de 3,4 miliarde lei, în condițiile în care profitul a crescut cu 800 milioane lei, iar cifra de afaceri cu doar 150 milioane lei. Mai mult, compania și-a redus și datoriile de la 4,3 miliarde lei, la jumătatea anului 2012, până la 775 milioane lei. Hidroelectrica ar fi o perlă pentru BVB, o societate foarte bună, cu activitate într-un sector foarte important pentru viitor. Listare care ar reprezenta și o oarecare garanție față de guvernanța corporativă; din păcate, nu există nicio certitudine față de urcarea la cota bursei. Cele mai optimiste păreri dau ca termen a doua parte a anului, dar nu există niciun orar stabilit pentru listare. La fel și Complexul Energetic Oltenia (CEO), care era dat ca sigur pentru listare anul trecut. Nu doar că nu a mai ajuns la cota BVB, dar nu mai există nicio siguranță că oferta publică va avea loc anul acesta.
De pierdut, nu pierde doar BVB, care are mari șanse să rateze anul viitor intrarea în categoria piețelor emergente, față de piața de frontieră cum este în prezent. Pierd și investitorii care rămân cu instrumente puține la dispoziție. Ceva speranțe există de la noua piață de tranzacționare AeRO de la BVB, care va debuta la 25 februarie și care speră să adune cât mai multe companii prea mici sau prea tinere pentru a putea accesa piața principală a BVB. Până acum, au fost înregistrați 28 de Consultanți Autorizați, aceștia fiind și principalii intermediari ai BVB. Consultantul Autorizat este o noutate pentru BVB, acesta fiind o persoană juridică cu rolul de a consilia companiile cu privire la orice probleme juridice sau administrative care țin de guvernanța corporativă și are rol principal în listarea și în activitatea bursieră a emitenților. Printre companiile care și-au anunțat deja intenția de a se lista pe AeRO se află și Bittnet Systems, dezvoltator de software, cu o cifră de afaceri de patru milioane euro anul trecut, și Carpathia Capital, un fond de investiții dedicat IMM, care va fi adus la BVB de consultantul autorizat polonez INC Investment Consulting. Cele mai multe listări sunt așteptate din sectorul IT, urmat de cel al serviciilor (au fost anunțate companii de curierat), cu un total de peste 20 de societăți în acest an.
Dacă fiecare consultant înregistrat ar aduce la AeRO cel puțin o companie, vorbim deja de 30 de nume noi pentru BVB. Din păcate, nu este foarte ușor să atragi firmele la bursă, după cum spun și brokerii. „Sunt destui antreprenori care vor să se listeze pentru a găsi o cale de finanțare a datoriilor către bănci“, spune Mihai Chișu, broker la Swiss Capital, care totuși are mare încredere în viitorul pieței AeRO. „Vom avea, peste câțiva ani, companii care vor crește de multe ori față de momentul listării; acela va fi momentul în care va înțelege toată lumea potențialul acestei piețe.“
FP se listează la Londra
Între timp, Fondul Proprietatea a primit o nouă aprobare din partea AGA pentru listarea secundară la bursa din Londra. Anul trecut, listarea nu a fost posibilă deoarece nu a fost aprobată de către ASF utilizarea titlurilor de interes, însă anul acesta, s-ar putea merge la Londra și prin certificate de depozit. În cazul în care totul va fi acceptat de către ASF, listarea la Londra va avea loc în aprilie sau mai. Managerul FP, Franklin Templeton, se apropie și de ținta stabilită de acționari de reducere a discontului la tranzacționare (diferența dintre cotația la zi și valoarea activului net) până la 15%, următoarea mișcare fiind o nouă reducere a capitalului social, de la 0,95 de bani pe titlu până la 0,9 lei, iar diferența urmează să fie restituită acționarilor.
În prezent, cotația FP este de 0,837 lei pe acțiune, în ușoară scădere față de începutul anului, în timp ce valoarea activului net pe acțiune este de 1,21 lei, adică un discount de circa 30%. Cu reducerea capitalului social, un nou program de răscumpărări și vânzarea unor active suplimentare, managerul de fond se poate apropia de ținta stabilită de AGA. Un lucru bun pentru acționarii FP, dar mai puțin bun pentru atractivitatea BVB, în general.
Sunt destui antreprenori care vor să se listeze pentru a găsi o cale de finanțare a datoriilor către bănci Mihai Chișu, broker la Swiss Capital
30% este discontul cu care se tranzacționează Fondul Proprietatea și care ar trebui redus la 15% până la jumătatea anului