Trăim într-o societate civilizată în care trebuie să urmăm anumite reguli. Avem pe umeri responsabilitatea de a respecta legea și de a nu ieși din termenii normalului. Totuși, atunci când ne simțim nedreptățiți, trebuie să mergem în instanță. În această lume plină de dosare și spețe, avocații sunt sprijinul oamenilor. Ei sunt aceia care luptă pentru ca în final decizia să fie cea corectă.
Lumea justiției nu este în lumina reflectoarelor. Vedem constant în mass-media diferite cazuri, spețe și situații de viață, persoane a căror poveste a fost disputată în instanță. Dar, nu se pune accent pe oamenii din spatele scenei, cei care au ținut cu dinții de dreptate și au luptat pentru ca decizia să fie cea corectă. Afacerea pe care o prezint astăzi nu ține de cifre și profit, ci de ceva mai mult, de viață și adevărata ei esență, care poate fi frumoasă sau dezolantă, dar reală. Alexandru Turiga și Oana Crețu Turiga, doi avocați cu experiență, ne-au povestit provocările acestei meserii, cu toate reușitele, riscurile și dificultățile ei, conform Infofinanciar.
Dorința de a face dreptate
Cu toții avem de parcurs un anumit drum în viață. De multe ori, ne dăm seama de ceea ce ne dorim să facem după un timp îndelungat, dar pentru unii mai norocoși, încă din copilărie, totul este extrem de clar. Alexandru și Oana Turiga au știut dintotdeauna că își doresc să devină avocați. Drept urmare, și-au început traseul pe băncile școlii. Au terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde s-au și cunoscut. Niciunul dintre ei nu s-ar fi gândit că locul în care și-au pus bazele carierei va deveni și locul în care și-au găsit marea iubire.
„Încă de mică mi-am dorit să fiu avocat. Probabil ce m-a atras mai mult către profesia aceasta a fost spiritul și dorința de a face dreptate sau de a lua partea unei persoane atunci când este neîndreptățită” a spus Oana Crețu Turiga.
Au parcurs acest proces de învățare împreună, dar și separat. Oana a ales dreptul civil, în timp ce Alexandru a mers pe calea dreptului penal. Pentru că practica este mai bună decât teoria, aceștia au urmat stagii în cadrul unor mari cabinete de avocatură.
„De ce am ales profesia de avocat? Pentru că poți obține victorii. Întotdeauna am luptat să câștig pentru clienții mei. Mi-am desfășurat stagiatura în cadrul a două cabinete de avocatură, primul fiind al domnului avocat Liviu Turcu, și ulterior, la o societate mai mare, Moloman, Lazăr și asociații. În ambele societăți, mi-am format baza cunoștințelor, mai ales în materie penală. Am știut că îmi doresc să fiu avocat tocmai pentru că există un spirit combativ în mine” a spus Alexandru Turiga.
Nu poți străluci sub steaua altcuiva
Pentru a te putea bucura de succes, trebuie să-ți asumi riscuri. Pe acest principiu au mers și cei doi avocați, care au decis să-și deschidă propriile cabinete. Astfel, clienții pot beneficia într-un singur loc de expertiză în ambele laturi ale dreptului. „Doar dacă preiei frâiele, dacă îți iei destinul profesional în propriile mâini, poți să ajungi la cel mai înalt nivel, așa cum au făcut toți marii avocați ai țării” a explicat Alexandru.
Așa că, tinerii avocați au trecut la fapte. Au decis să iasă din zona de confort a cabinetelor cu care colaborau și să pună bazele afacerii lor. De asemenea, sunt acum în poziția de mentor pentru studenții care le vin în practică.
„Am ales să mergem pe cont propriu pentru că din totdeauna am considerat că esența profesiei de avocat este să ai legătură directă cu clientul și să riști împreună cu acesta. Atunci când lucrezi pentru altcineva nu ai contact direct cu clientul, nu-ți poți alege clientul, ci întotdeauna prin intermediari. Totodată, așa cum ne-a expus un maestru atât mie, cât și soțului meu, nu poți străluci sub steaua altcuiva” a povestit Oana Crețu Turiga.
Deschiderea propriului cabinet de avocatură
Ca orice afacere, sunt anumite riscuri la care te expui atunci când alegi să-ți deschizi propriul cabinet, de la cheltuieli la lipsa de clienți. „Am decis să plecăm împreună pe cont propriu, să avem amândoi un birou și să ne desfășurăm activitatea în mod separat în sine. Ideea de a deschide un cabinet este foarte simplă în cadrul Baroului. Greutatea apare ulterior, când te lovești de problemele a ceea ce implică un cabinet pe cont propriu, chirie, cheltuieli, etc. Am riscat puțin, dar am considerat că atât timp cât ne dedicăm, așa cum o facem noi peste 100 % profesiei, pentru că ne și place, lucrurile vor veni e la sine, ceea ce s-a și întâmplat” a spus avocatul.
Emoție și povești de viață
Unele cazuri pot fi extrem de emoționante, mai ales când instanța decide viitorul sau parcursul vieții unei persoane. Pentru Oana, una dintre multele reușite este cazul unei fetițe, în care a câștigat custodia exclusivă a tatălui, în defavoarea mamei, lucru care este contrar așteptărilor și concepțiilor din țara noastră. Instanțele încă au tendința să favorizeze mama în tot ce ține de dreptul familiei, deși în unele situații, acest lucru nu este în interesul minorului. Copiii ajung să facă parte din bătălia părinților, dar mai presus de toate, binele acestora trebuie să fie pe primul plan. „Atunci când copilul te îmbrățișează, poți considera că munca ta ca avocat este apreciată” a spus Oana Crețu Turiga.
Alexandru a gestionat multe dosare, de la abuz în serviciu, la infracțiuni de corupție, trafic de droguri și multe altele. Iar discuțiile cu clienții sunt exact cum vedem în filmele polițiste. „Am mers în penitenciar să vorbesc cu potențiali clienți. Este la fel ca în filme, ca să poți lua contact cu clienții, vorbești printr-un geam gros, prin intermediul unui telefon” a povestit avocatul.
Încrederea sistemului judiciar
În sfera penalului, poți lua contact cu mulți oameni și povești diferite de viață. Un caz care i-a rămas la suflet a fost cel al unui tânăr de 17 ani, care potrivit avocatului, nu a avut niciodată parte de încrederea sistemului judiciar. Era cercetat pentru a doua faptă de furt calificat. Dar, reușita din instanță l-a scutit de privarea de libertate și i-a oferit o nouă șansă la o viață normală.
„În stare de recidivă, părea că el chiar nu poate fi îndreptat, însă avea vârsta de 17 ani. Era un băiat coerent, care dădea dovadă de o inteligență nativă, un băiat care merita a doua șansă din partea sistemului. Am ales să-l ajut prin reprezentarea juridică, cât și prin sfaturile, povețele și discuțiile pe care le-am purtat. Printr-un discurs coerent în fața instanței, am reușit să-i obțin o măsură educativă, neprivativă de libertate” a povestit Alex Turiga.
Luptă cu arme inegale
Multe persoane cred că avocații din sfera penalului apără infractorul. Aceasta este o concepție românească care s-a răspândit de-a lungul anilor. Totuși, realitatea este alta. Avocații apără drepturile și libertățile tuturor, pentru că până la proba contrarie, cu toții suntem nevinovați. În acest sector, se duce o luptă cu arme inegale. Pornești cu un dezavantaj în fața instituțiilor statului. „Orice cetățean de bună credință trebuie să știe că nu va putea fi luat pe sus de către autoritatea statului și cercetată în mod nelegal. Întotdeauna va avea o mantie, o umbrelă care să-l protejeze în fața nedreptății” a explicat Alexandru Turiga.
Din punct de vedere al infracționalității, România stă foarte bine în comparație cu alte state. Iar acest lucru derivă din baza de valori bine împământenite a societății. „Suntem un popor cu coloană vertebrală. Un popor care are o inteligență nativă, care are o educație, cei 7 ani de acasă. Cred că sunt niște principii de bază, acestea sunt foarte sănătoase și conduc către o rată a criminalității și mai ales a criminalității violente scăzute” a spus avocatul.
Violența domestică, un sport național
În 2023, au fost peste 100.000 de cazuri de violență domestică în România. Această problemă este în continuare un lucru obișnuit în țara noastră. „Multe persoane sunt descurajate din cauza atitudinii instituțiilor care consideră că violența domestică este un lucru normal. Sunt conflicte de familie și le tratează ca atare sau pur și simplu te trimit acasă. Dacă lucrurile ar fi abordate altfel, poate ar scădea rata violenței domestice care, după cum bine știm, încă este un sport național” a explicat Oana Crețu Turiga.
Ca în multe alte domenii, birocrația a devenit o problemă majoră a sistemului judiciar. Dosarele electronice sunt mai mult un concept decât o realitate. Iar lipsa de timp și personal pune și mai mare presiune pe oamenii justiției. „Deși există dosar electronic, la foarte multe instanțe încă nu există în întregime documente scanate. Există problema birocrației. Trebuie să trimiți copii de pe fiecare document, atât pentru instanță, cât și pentru părțile aflate în proces. Trebuie să le conformez cu originalul și așa mai departe. Când mergi în instanță, găsești dosare peste dosare și cu siguranță nu sunt toate scanate” a explicat avocata.
Justiția din România
Există justiție în România, „dar din păcate nu este accesibilă oricui” a explicat Oana Crețu Turiga. Potrivit acesteia, legile au un limbaj de lemn, care este extrem de greu de înțeles și de corelat de către omul de rând. Astfel, de cele mai multe ori, oamenii au nevoie de un avocat, care să-i ajute să facă față provocărilor legale.
„Există încă justiție în România, dar din păcate victima trebuie să muncească mai mult pentru a-și obține dreptul. Numărul de divorțuri, de litigii privind minorii, s-a accentuat și mai mult decât atât, și violența domestică este în floare. Atunci când nu ne aplecăm asupra situațiilor de genul și nu încercăm să rezolvâm cât mai bine anumite spețe pe care le avem, ne lovim de un număr și mai mare de plângeri. Unul și mai mare de oameni care nu mai au încredere în justiție, în judecători și în avocați. De ce? Pentru că ne lovim de această barieră de care nu putem trece din cauza lipsei de timp, din cauza legii defectuoase, din cauza neimplicării instituțiilor” a explicat Oana Crețu Turiga.
Dreptul la un proces echitabil
La nivelul dreptului penal, toți oamenii trebuie să aibă parte de un proces echitabil. Dar de multe ori, lupta avocaților cu sistemul este una acerbă. „Avem noroc cu niște judecători care încă analizează dosarele și pun preț pe principiile procesului penal: prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil. Pe parcursul urmăririi penale, bineînțeles, există mai multe neajunsuri. Întrucât organele de urmărire penală uită că au obligația stabilită de lege să strângă probe atât pentru dovedirea vinovăției persoanei cercetate, cât și pentru stabilirea nevinovăției acestuia și de foarte multe ori își însușesc strict rolul de acuzator” a precizat Alexandru Turiga.
Dreptul este un domeniu greu de înțeles și avem nevoie de oameni care să ne sprijine și să țină cu dinții de dreptate. Avem nevoie de acel aliat în fața legii, iar un avocat bun îți poate asigura câștigul în instanță.