Conform unei informaţii apărute în presa franceză, o operaţiune de spionaj condusă de fostul şef al Valeo, Thierry Morin, a vizat compania producătoare de echipamente auto. Reprezentanţii companiei Valeo au descoperit, în urmă cu câteva zile, că fostul manager ar fi pus în aplicare un sistem clandestin de ascultare a convorbirilor, plasat in sala de şedinţe din sediul social al Valeo din Paris. Din ianuarie până în martie, multe şedinţe ale consiliului de ad
Conform unei informaţii apărute în presa franceză, o operaţiune de spionaj condusă de fostul şef al Valeo, Thierry Morin, a vizat compania producătoare de echipamente auto.
Reprezentanţii companiei Valeo au descoperit, în urmă cu câteva zile, că fostul manager ar fi pus în aplicare un sistem clandestin de ascultare a convorbirilor, plasat in sala de şedinţe din sediul social al Valeo din Paris.
Din ianuarie până în martie, multe şedinţe ale consiliului de administraţie au fost înregistrate cu ajutorul unor microfoane amplasate în sală.
Thierry Morin urma să fie răsplătit de companie, însă, în urma acestor descoperiri, firma franceză îşi va reconsidera planurile.
Morin nu a făcut niciun comenntariu deocamdată, deşi, într-o scrisoare adresată succesorului său la conducerea companiei, a recunoscut că a instalat sistemul de ascultare.
În luna martie, Thierry Morin a plecat de la Valeo cu o primă de plecare de 3,26 milioane de euro, pe care urma să o primească în curând.
SURSA: „Le Figaro”