Din ceea ce reiese din materialul DIICOT se pot identifica două paliere de acțiune, scrie jurnalistul Dan Andronic pentru EVZ.

Vlad Țepeș, organizație creată de ofițerii de spionaj ruși

Primul dintre ele vizează relațiile membrilor din conducerea Comandamentului “Vlad Țepeș” cu reprezentanții ambasadei Rusiei la București, în special cu atașatul militar și adjunctul acestuia. Prin tradiție, ofițeri de spionaj militar, adică aparținând GRU. Aici se disting gen. (r) Radu Theodoru, Adrian-Robertino Dinu și gen. (r) Ștefan Mateescu, ultimul fost general SIE. Vizitele la ambasadă, consfătuirile cu atașatul militar rus și adjunctul acestuia, indicațiile pe care le primeau în privința statului și obiectivelor organizației sunt clar evidențiate în materialul DIICOT. Cei trei nu erau niște naivi, știau exact ce fac, căutau sfaturi și relații la Ambasada Rusiei, nemaivorbind despre faptul că cel puțin Mateescu, ca fost ofițer de informații, avea reprezentarea clară a demersurilor.

În cursul anului 2023, prin coordonarea inițială a colonelui MAKOVSKIY Viktor, atașat militar în cadrul ambasadei ruse și ulterior a înlocuitorului acestuia, colonel CHUPRINA Alexandr, respectiv a colonelui IGNATIEV Evgheny, adjunct al atașatului militar rus la București, MATEESCU Ștefan împreună cu DINU Adrian-Robertin ar fi inițiat grupul autointitulat Comandamentul Vlad Țepeș, scrie în referatul DIICOT

Deci nu a fost ideea unor patrioți, ci ideea unor ofițeri de informații ruși! Dacă ați uitat Comandamentul “Vlad Țepeș” avea ca obiectiv retragerea României din NATO, declararea neutralității țării, stabilirea unei alianțe strategice cu Rusia și instaurarea unui nou guvern compus din proprii membri. Mi s-ar părea amuzantă declarația aparent nevinovată a gen. (r) Radu Theodoru că nu au lucrat împotriva României. Nu ar strica să-și aducă aminte de întâlnirea din 29 noiembrie 2023, când la el acasă a discutat despre direcția mișcării cu atașatul militar rus Chuprina Alexandr și colonelul Ignatiev Evgheny, adjunctul lui. Sau celălalt patriot, Ștefan Mateescu, care spunea în 8 februarie 2024 că modificările actului constitutiv al grupului au fost făcute în conformitate cu indicațiile primite de la oficialii ruși. 

Ce înseamnă pentru acești doi militari interesul României este greu de înțeles…

Coordonare directă

Un al doilea palier de acțiune al serviciilor de spionaj rusești a fost direct, prin implicarea reprezentanților FSB în relația cu Adrian-Robertino Dinu, liderul informal al Comandamentului “Vlad Țepeș”. Aici îi găsim pe Petr Ghetsko (Getsko) și Igor Mashkov. Primul este un personaj condamnat de Ucraina la 20 de ani închisoare pentru trădare, refugiat la Moscova. Al doilea, Igor Mashov, este colonel FSB. Cei doi l-au avut în legătură directă pe Dinu, întâlnirea de la Moscova din ianuarie-februarie 2023. Acesta mărturisea colegilor din organizație că “nouă zile am fost din nou student, la 54 de ani, și am fost student în sensul că am stat aproape 12-14 ore pe zi, zi de zi, 9 zile și am învățat, am scris, am luat notițe”.

Pentru înțelegerea exactă a ceea ce s-a întâmplat acolo trebuie recitit fragmentul discuției dintre Semeniuc Marius (colegul de organizație și translatorul de limbă rusă a lui Adrian Dinu) și Petro Ghetsko, după vizita la Moscova.

“Semeniuc: Am văzut luarea de cuvânt… De ce lui Bortnikov (n.n. Alexander Bortnikov este directorul Serviciului Rus de Securitate -FSB)? Și de ce așa?

Ghetsko: El rezolvă această problemă. În toate sensurile.

Semeniuc: Voi (tu și Igor Gheorghievici Mashov) doar ziceați că aveți intrare directă la Bortnikov… De ce ieșiți așa?

Ghetsko: Există noțiunea de raport, iar ca răspuns – ordin. Să prezinți raportul […]

Semeniuc: Adică urmează un ordin?

Ghetsko: Da. Aceasta este baza sistemului”

în data de 24.02.2025 Semeniuc Marius se interesează dacă există vreun răspuns de la Bortnikov (repet, Alexander Bortnikov este directorul Serviciului Rus de Securitate – FSB), iar Petro Ghetsko îi răspunde „Încă nu. Nu mai devreme de două săptămâni”.

Cu alte cuvinte, Ghetsko îi spune în clar că a redactat un raport care va ajunge la directorul FSB, urmând să primească ordin/răspuns peste două săptămâni. Ce să faci, nici la ruși birocrația nu merge ca unsă…

Concluzia

Serviciile de informații rusești – Comandamentul “Vlad Țepeș” aveau o relație ca în manual. Documentată extrem de spectaculos de serviciile de informații românești. Care este parazitată prin prezentarea unui personaj care are o singură circumstanță atenuantă în această afacere de trădare: vârsta. Mă refer la gen (r.) Radu Theodoru. Îl cunosc de peste 30 de ani, de când a înființat Partidul România Mare, alături de Corneliu Vadim Tudor. În 1992, declanșa un scandal în PRM, Vadim acuzându-l de delapidare, generalul răspunzându-i cu un serial publicat în “Evenimentul Zilei”. De atunci a gravitat în aceeași zonă mizeră marcată de antisemitism, panslavism, șiretenie și naivitate. Nici nu știi care-i mai importantă dintre ele…

P.S. Decembrie 1992 a fost momentul lansării lui Radu Theodoru în presă.

“Divorțuri politice au zguduit și alte partide. Nici unul dintre ele n-a înfățișat mizeria morală pe care o atinge acest divorț din Partidul România Mare. Cineva spunea că sănătatea morală a unui cuplu se cunoaște nu în clipele de armonie, ci în cele de scandal. Adevăr pe deplin valabil și pentru un partid. Felul cum se desfășoară un divorț în cadrul lui spune totul despre sănătatea morală a oamenilor care-l alcătuiesc. Scandalul din Partidul România Mare izbește prin mahalagismul său.

Nu mă refer, desigur, la vorbele tari schimbate de președinte și de vicepreședinte. Amîndoi sînt scriitori și jurnaliști. Era de așteptat ca, în focul iritării, ei să-și dea poalele peste cap și să-și arate reciproc dosurile. Astfel, dl. Radu Theodoru pune pe seama proaspătului său dușman, jongleria penibilă, exhibițiile oportuniste, corupția, șantajul, intriga, demagogia. Gata să plesnească de furie, Corneliu Vadim Tudor îl facepe Radu Theodoru, nefericită creatură, bătrînă catană lovită de Parkinson, șarpe crescut la sîn. Deși amîndoi coboară dialogul la nivelul gleznei, ca să fiu sincer, Radu Theodoru mi se pare mult mai interesant decît Corneliu Vadim Tudor”, scria atunci, într-un editorial, Ion Cristoiu.

Radu Theodoru ne era atunci simpatic pentru că îl ataca pe Corneliu Vadim Tudor. Așa a rămas și în zilele noastre, Radu Theodoru. După 33 de ani, este tot o bătrână catană, numai bună de folosit în scandaluri și mașinațiuni de tot felul. Împotriva României, țară pe care a jurat să o apere și care l-a onorat cu grade militare. De la maior, cum a trecut în rezervă, la general cu două stele…

Oare cum l-ar fi tratat Vlad Țepeș dacă-l prindea că trădează?