Spitalul Băneasa va reuni serviciile complexe de obstetrică-ginecologie cu cele de pediatrie din momentul naşterii până la 18 ani.
Reţeaua Regina Maria face o sondare a pieţei prin intermediul unui site web cu tema „Ce îşi doresc femeile de la furnizorul lor de servicii de sănătate”. Prin completarea unui chestionar, pacientele sunt invitate să împărtăşească tot ce este important pentru ele atunci când vin la medic pentru ele sau pentru copiii lor.
Totodată, pe acest site, medicii din cadrul Spitalului Baneasa abordează diverse subiecte legate de sănătatea femeilor şi a copiilor şi răspund la întrebarile pacientelor.
Printre serviciile care vor fi asigurate de viitorul spital se numără: cameră de gardă 24/24h, serviciile de terapie intensivă şi prin toate tipurile de investigaţii şi intervenţii ginecologice complexe;preluarea oricărui tip de sarcină indiferent de gradul de complexitate medicală şi prin cea mai puternică echipă medicală formată din 75 de medici de obstetrică –ginecologie; terapie intensivă neonatală; îngrijiri pentru toţi copiii de la 0 la 18 ani şi servicii de cardiologie pediatrică, chirurgie generală şi ortopedie pediatrică.
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria are peste 1000 de medici permanenţi şi colaboratori în cele șase spitale şi 18 policlinici deja existente în Bucureşti şi în ţară. Furnizorul de servicii mai are şase spitale, trei campusuri medicale, Divizia de Laboratoare Clinice, Banca Centrală de Celule Stem, peste 130 de clinici
partenere în toată ţara și peste 160 000 de abonaţi.