Spitalele CFR, din instituții abandonate, obiective de interes național

Rețeaua sanitară (spitalele și policlinicile) CFR, neglijate de autorități în ultimii 25 de ani, subfinanțate de toate guvernele postcomuniste, au devenit în 2015 obiective de inters național.

Ultimele evenimente pe plan mondial au determinat mai marii din  Ministerul Transporturilor și pe cei din Ministerul Dezvoltării să aloce sume importante de bani în vederea recondiționării unităților sanitare ce sunt esențiale pentru asigurarea siguranței naționale. Printre altele, unitățile sanitare CF sunt singurele instituții abilitate să stabilească dacă o persoană poate activa în cadrul unei companii ce se ocupă de serviciul public de transport, fie aerian, naval, terestru sau subterestru.

 

Cea mai bună dovadă pentru importanța națională pe care spitalele CFR au dobândit-o este finanțarea și salvarea din colaps a spitalului CF2 cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții, prin Ministerul Dezvoltării. Unitatea spitalicească din nordul Capitalei este singura care a reușit, în a doua parte a anului 2015 să obțină finanțare pentru reabilitarea renovarea și modernizarea clădirilor. Actualele măsuri luate de puterile decizionale din Transporturi și Sănătate infirmă zvonurile potrivit cărora spitalele CF din Capitală urmau să fie comasate, iar parte a terenurilor acestora să fie privatizate. Lucrările de recondiționare a spitalului CF 2 durează aproximativ trei ani. Mai exact, un an și jumătate durează renovarea clădirilor plus încă mai bine de un an investițiile pentru dezvoltare, finisări și construcția unui Heliport. Investiția pentru transformarea unității spitalicești în obiectiv de interes național este estimată la aproximativ cinci milioane de euro.

Dacă oficialii Ministerului Dezvoltării și cei ai Ministerului Transporturilor au stabilit programul de reabilitare a spitalului CF 2, în ultimii ani, mai multe unități sanitare ale CFR, din cele 15, printre care spitalul Universitar CF Wititing, unitățile din Simeria, Galați și Brașov au fost renovate și modernizate cu fonduri proprii și sponsorizări. Cea mai mare investiție în renovarea unui spital o reprezintă proiectul de modenizare a unității sanitare CF Witting. Proiectul privind consolidarea şi refuncţionalizarea spitalului a demarat în aprilie 2011, finanțat de Banca Mondială și confinanțat de Guvern a costat aproximativ 2 milioane de euro. Acest obiectiv de investiţii a fost inclus în proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătire pentru situaţii de urgenţă. Începând cu luna ianuarie 2014, spitalul căii ferate Witting a fost renovat complet și oferă condiții de internare ca urmare a proiectului de consolidare şi refunctionalizare.

Unitatea din Simeria renovată la standarde europene

Un alt spital din rețeaua căii ferate reabilitat și modernizat este cel din Simeria-Hunedoara. Chiar dacă înregistra datorii de sute de mii de lei, conducerea unității sanitare CF din Simeria a reușit să transforme spitalul în centru de excelenţă şi de referinţă. Refacerea spitalului CF din Simeria s-a realizat din fonduri proprii prin vânzarea serviciilor medicale. După renovarea si modenizarea a două etaje, conducerea spitalului CF Simeria va cumpăra aparate noi și demara un proiect pentru înființarea de noi secții. Și spitalul din Pașcani, printr-un program de investiţii cu fonduri europene, a implementat un sistem informatic performant pentru gestionarea datelor privind pacientii si serviciile medicale. Mai exact, spitalul a primit 15 calculatoare, imprimante si routere wireless. Programul de finanțare a costat aproximativ șase milioane de lei și pe lângă unitatea sanitară din Pașcani alte două spitale CF sunt dotate cu sisteme informatice.  

Secția de chirurgie a spitalului CF 2 reutilată și modernizată din fonduri proprii și sponsorizări

Până la demararea proiectului de reabilitare și modenizare a Spitalului CF 2, în luna octombrie, conducerea unității sanitare din nordul Capitalei a redeschis secția de chirurgie reutilată și modernizată. Directorul medical al Spitalului CF 2, prof. univ. dr. Daniel Cochior, cu susținerea Ministerului Transporturilor, prin demararea proietului de renovarea și modenizare a unității sanitare a pus capăt zvonurilor privind închiderea spitalului în favoarea rechinilor imobiliari.

Rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor numără 15 unităţi sanitare centrele în care se află regionalele Căilor Ferate. Mai exact, două dintre unități sunt în Bucureşti, respectiv Spitalul Clinic nr. 1 Căi Ferate Witting şi Spitalul Clinic nr. 2 Căi Ferate, la care se adaugă cele de la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Paşcani, Craiova, Simeria şi Drobeta-Turnu Severin.