Toate cabinetele medicale din cadrul ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Deva se vor redeschide mâine, după aproape două luni în care unitatea medicală a tratat exclusiv cazuri de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Hunedoara.
Activitatea ambulatoriului de specialitate va fi reluată integral, cu respectarea circuitelor şi măsurilor de prevenție, iar accesul pacienților la cabinete se va face doar după un triaj epidemiologic.
Pacienții care se vor adresa personalului medical din cadrul ambulatoriului se vor prezenta la cortul de triaj instalat la intrare în incintă și, după ce vor fi verificați din punct de vedere epidemiologic, vor fi îndrumaţi spre cabinetele de specialitate.
Măsuri de prevenire a contaminării
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva a dispus, de asemenea, dezinfectarea cabinetelor medicale după fiecare consult și asigurarea unui timp necesar între consultații, pentru ca pacienții să nu intre în contact unii cu ceilalți.
Spitalul Județean de Urgență Deva, care dispune de circa 700 de paturi şi are peste 1.200 de angajați, a fost desemnat spital COVID la sfârșitul lunii martie, câteva zile mai tarziu, unitatea medicală intrând în carantină din cauza numărului mare de îmbolnăviri.
Pe 8 aprilie, la conducerea spitalului din Deva a venit o echipă militară, unitatea revenind la o conducere civilă după o lună de zile. Din 11 mai, autorităţile au anunţat că spitalul devine unul de suport COVID, astfel că va putea interna şi alţi pacienţi, în afara celor bolnavi de COVID-19. Secţia de boli infecțioase va interna şi trata pacienții suspecţii sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus.