Inițiativa Ministerului Sănătății de a construi șase spitale regionale de urgență în parteneriat public-privat este primită cu scepticism de reprezentații mediului privat, adică exact aceia care sunt invitați să vină cu fondurile necesare. Asta, pentru că investiția totală este estimată de autorități la circa 1,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că ridicarea și punerea în funcțiune a unui spital va costa în medie 250 de milioane de euro. „În aceste condiții, ori sănătatea ar deveni motorul investițiilor străine în România, ceea ce este puțin probabil, ori implementarea va dura zece ani“, comentează Cristian Sas, COO al centrelor medicale Anima. Cum investițiile private mai mari de zece milioane de euro realizate până acum în spitale se pot număra pe degete, este puțin probabil ca marii jucători din piață să găsească resursele financiare necesare pentru a se implica în proiecte de asemenea dimensiuni. „Amplitudinea acestor proiecte este, într-adevăr, foarte mare“, spune Cătălina Bălan, director general la Medicover. „Șansele sunt bune în măsura în care va exista susținerea necesară atât din partea sectorului public, cât și a celui privat, pentru derularea și exploatarea investițiilor“, adaugă ea.
Din totalul investiției pentru o unitate, în cazul unui spital cu toate specialitățile, așa cum este cazul celor șase unități regionale, toată aparatura medicală reprezintă în jur de 35% din total, din care jumătate, de regulă, sunt echipamentele de imagistică, potrivit unei estimări făcute pentru o unitate supertehnologizată. De exemplu, la Spitalul Bagdasar-Arseni din București, centrul de excelență în neurochirurgie a costat 32 de milioane de euro, din care 20 de milioane au fost echipamentele.
„Un spital de o asemenea anvergură are sute de paturi, iar un astfel de proiect este imposibil de realizat de jucătorii din mediul privat românesc, pentru că investiția este foarte greu de recuperat“, spune Wargha Enayati, director general al rețelei de clinici și spitale Regina Maria. „Din cauza asta, spitalele private construite până acum în România sunt nișate pe obstetrică-ginecologie, pediatrie sau chirurgie. Valoarea proiectului avansat de minister este mult prea mare. Nu există acești bani în mediul privat.“
Mai multe obstacole decât oportunități
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu se implică în proiect, acesta  ­fiind un alt motiv de reticență pentru posibilii investitori. Un director mărtu­risește motivul pentru care el crede destul de puțin în acest proiect: se bazează pe o „apetență exagerată a investitorilor într-o afacere în care CNAS nu se implică deloc“. El mai spune că proiectul ar avea mai mult sens dacă ar exista pe piață și case de asigurări private.
În plus, Cristian Sas spune că „proiectele mamut sunt foarte riscante, în afara unui cadru legislativ foarte clar și stabil. Cel mai mare lanț de spitale din lume are o cifră de afaceri de două miliarde de euro, deci și pentru ei un spital de 250 de milioane de euro este o provocare și, în același timp, o expunere cam mare pentru o țară mică, cum este România. În toată lumea există doar două-trei companii de această talie. Pentru un proiect privat, scala este puțin prea mare“, adaugă el. Fără dubiu, șansa realizării proiectului depinde de investitorii străini, și ei puțini. „Spitalele, așa cum au fost ele concepute în planul Ministerului Sănătății, reprezintă o infrastructură scumpă, ale căror construcții și managemente pot fi, și ar trebui să fie, încredințate doar unor mari jucători, de nivel mondial, care au experiență în proiecte similare din alte țări. Acești antreprenori, fundații sau consorții au, de obicei, resursele financiare necesare“, subliniază Roberto Musneci, partener la Șerban & Musneci Associates.
Suntem interesați mai mult de externalizarea managementului spitalelor existente către furnizori privați decât de construcția de spitale de la zero. Este mai realist și mult mai ușor de implementat.
Cristian Sas, COO, Anima

Ce-a plănuit Guvernul
Parteneriatele pentru realizarea acestor spitale sunt gândite pe 30 de ani. Practic, pentru fiecare proiect va fi înființată o companie de sine stătătoare, aportul Ministerului Sănătății fiind terenul pe care vor fi amplasate viitoarele unități.
Spitalele vor avea management privat, dar vor funcționa în regim public, iar operatorul își va putea recupera banii și din vânzarea unor servicii conexe, de exemplu, sau prin atragerea unor pacienți străini, prin implicarea în proiecte europene de cercetare și altele.
Guvernul a aprobat patru note prin care Ministerul Sănătăţii solicită autorităţilor din Mureş, Iaşi, Timiş şi Dolj transferarea către domeniul public a terenurilor pe care urmează a fi ridicate spitalele.
Ce spune sectorul privat
Recuperarea investiției într-un spital este un proces de durată, mai ales atunci când veniturile tale trebuie să vină de la stat, explică Cristian Sas. El arată că la un spital de 100-200 paturi, poți spera la recuperarea investiției în 4-7 ani. La spitale de 500-1.000 de paturi, situația este însă diferită: costurile operaționale estimate până la momentul trecerii pe profit ar putea ușor să egaleze valoarea investiției.