Marcel Ciolacu a anunțat extinderea Spitalului Clinic „Avram Iancu”
Premierul Marcel Ciolacu, a anunțat, la debutul ședinței de Guvern, aprobarea proiectului pentru extinderea Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea prin construirea unui nou corp de clădire.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 136 de milioane de lei.
„Finanțăm și o investiție majoră în domeniul sanitar, extinderea Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea cu un nou corp de clădire, un proiect de 136 de milioane de lei”, a declarat acesta.
Șeful Executivului bugetul Ministerului Sănătății va fi majorat cu aproape 750 de milioane de lei.
„În plus, suplimentăm cu 740 de milioane de lei bugetul Ministerului Sănătății pentru a acoperi ajustările de prețuri deja plătite din bani europeni”, a spus el.
Investiții în infrastructură și sănătate
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent un pachet de măsuri orientate spre investiții majore în sectoare esențiale, menite să sprijine dezvoltarea infrastructurii și să îmbunătățească serviciile publice din România.
Printre proiectele prioritare se numără finalizarea unor lucrări cruciale, precum Drumul Expres Craiova-Pitești, Autostrada de Centură a Bucureștiului și conexiunea metroului cu Aeroportul Otopeni.
Într-o conferință de presă, premierul Marcel Ciolacu a evidențiat faptul că Guvernul alocă fonduri substanțiale pentru sprijinirea transportului feroviar public de călători și pentru finalizarea proiectelor aflate în desfășurare.
Potrivit prim-ministrului, suma totală destinată investițiilor în infrastructura feroviară și rutieră depășește 1,1 miliarde de lei, contribuind semnificativ la modernizarea rețelelor de transport la nivel național.
”Alocăm bani și investițiilor din infrastructura feroviară și rutieră. Este vorba de peste 1,1 miliarde pentru susținerea transportului feroviar public de călători și finalizarea proiectelor aflate în derulare. Alte câteva proiecte aprobate de Guvern au în vedere finalizarea investițiilor privind Drumul Expres Craiova-Pitești, Autostrada de Centură București și Legătura metroului cu Aeroportul Otopeni.
Finanțăm și o investiție majoră în domeniul sanitar, extinderea Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea cu un nou corp de clădire, un proiect de 136 de milioane de lei. În plus, suplimentăm cu 740 de milioane de lei bugetul Ministerului Sănătății pentru a acoperi ajustările de prețuri deja plătite din bani europeni”, a spus Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a anunțat, totodată, o majorare semnificativă a salariului minim brut pe economie, care va crește de la 3.700 de lei la 4.050 de lei pe lună, începând cu 1 ianuarie 2025. Această decizie, adoptată în urma consultărilor cu sindicatele și patronatele, va beneficia aproximativ 1,8 milioane de angajați din România.
Potrivit premierului, această creștere salarială reprezintă o măsură esențială pentru îmbunătățirea nivelului de trai al salariaților din sectoarele public și privat, având ca scop stimularea economiei interne și reducerea inegalităților sociale.
Majorarea salariului minim face parte dintr-un pachet de măsuri care vizează sprijinirea angajaților cu venituri mici și îmbunătățirea condițiilor economice generale. În plus, se estimează că această măsură va avea un impact pozitiv asupra consumului intern și va susține dezvoltarea economică a țării.