Tehnologia revoluționară a ajuns în premieră în țara noastră. În străinătate, materialele sunt deja folosite în unele spitale. Este vorba de elemente din plastic – plăci pentru uși sau pereți, mânere sau balustrade – care omoară bacteriile datorită unor substanţe cu care sunt impregnate.

„Sunt niște materiale care au o proprietate permanent bactericidă, adică în compoziția lor au o substanță activă care permanent se elimină și neutralizează bacteriile”, spune Gabriel Lazany, director administrativ spital.

Pentru că sunt sunt scumpe şi statul nu are bani pentru aşa ceva, directorii spitalului vor să apeleze la fonduri europene.