Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti a atribuit, pe 17 mai, trei contracte în valoare totală de aproape 519.000 de lei, prin care a cumpărat materiale pentru sterilizare, potrivit unui anunţ publicat pe SEAP pe 20 mai.
Anunţul implică încheierea unui acord-cadru, iar valoarea totală a contractelor este de 518.041,2 lei, fără TVA.
Contractele au fost atribuite societăţilor Limas Group SRL şi Medicare Technics SA din Bucureşti şi A&D Promo Distribution SRL din Constanţa, prin licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, conform anunţului citat.
Pe de altă parte, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti a atribuit, pe 17 mai, patru contracte în valoare totală de 253.426,4 lei, fără TVA, prin care a cumpărat materiale sanitare consumabile nechimice de unică folosinţă şi consumabile medicale – filme, fire sutură şi sterilizare, potrivit unui anunţ publicat pe SEAP pe 23 mai.
Contractele au fost atribuite societăţilor Medicare Technics SA, Para Medical Office SRL şi Steril Romania SRL din Bucureşti şi Karitrav C.O. din Braşov, prin negociere fără anunţ de participare, alegerea acestei proceduri fiind determinată de o "situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă". Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, potrivit anunţului citat.
Şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a atribuit pe 11 mai, prin licitaţie deschisă, un contract în valoare de 153.600 de lei, fără TVA, şi cu obiectul "servicii de întreţinere şi reparaţii echipamente igienă şi sterilizare" societăţii Tehnoplus Medical SRL, potrivit unui anunţ din 12 mai de pe SEAP.
Pe de altă parte, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti a cumpărat servicii de curăţenie, dezinfecţie şi igienizare, potrivit unui anunţ publicat pe SEAP pe 19 mai. În acest sens, a fost atribuit pe 1 aprilie un contract, în valoare de 66.442,28 lei, fără TVA, societăţii Universal Med Cleaning din Bucureşti.
Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din Bucureşti a atribuit trei contracte pentru achiziţia de antiseptice şi dezinfectanţi, aşa cum arată un anunţ de pe SEAP din 20 mai. Anunţul implică încheierea unui acord-cadru, valoarea totală a contractelor atribuite în 2009 fiind de 490.680 de lei, fără TVA.
Contractele au fost atribuite Intercoop SRL din comuna Ernei (judeţul Mureş), Tis Farmaceutic SA şi Septiclean Service SRL din Bucureşti, prin licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, se arată în anunţul citat.
Potrivit unui alt anunţ, publicat pe SEAP pe 19 mai, Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din Bucureşti a atribuit şi alte patru contracte de achiziţie de antiseptice şi dezinfectanţi, în valoare totală de 316.440 de lei, fără TVA. Anunţul implică încheierea unui acord-cadru, iar contractele au fost atribuite prin licitaţie deschisă societăţilor Intercoop SRL şi Pharmaseptica Hygiene SRL. Aceste contracte au fost atribuite în 20 iulie 2010, potrivit informaţiilor din anunţul citat.
Pe de altă parte, Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie Cuza-Vodă din Iaşi a cumpărat dezinfectanţi în valoare de 2.590 de lei, fără TVA, prin procedura de negociere fără anunţ de participare, de la societatea B.Braun Medical SRL din localitatea Remetea Mare. Contractul a fost atribuit pe 17 mai, potrivit unui anunţ publicat pe SEAP pe 18 mai.
Şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a cumpărat dezinfectanţi de la societatea B.Braun Medical SRL. Un contract în valoare de 15.543 de lei, fără TVA, a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare acestei societăţi pe 23 mai, potrivit unui anunţ publicat în aceeaşi zi.
AGERPRES