Se construiește un nou spital în România. Rafila: Am ajuns la peste 98% grad de contractare din PNRR

spital nou

SURSA FOTO: Dreamstime

Va fi construit un nou spital în România. Alexandru Rafila a oferit mai multe vești bune. El spune că Ministerul Sănătății reuşit să ajungă la un nivel de peste 98% grad de contractare din PNRR, după semnarea contractului pentru noul Spital Judeţean Neamţ.

Alexadru Rafila a oferit mai multe vești bune, după semnarea contractului pentru noul spital judeţean din Neamţ. El spune că Ministerul Sănătății reuşit să ajungă la un nivel de peste 98% grad de contractare din PNRR.

Acest spital va putea să fie finalizat la timp

Potrivit ministrului, instituția a reușit să contracteze toate fondurile aflate la dispoziţia sa. De asemenea, el a subliniat că acest spital, la fel ca multe altele care sunt deja în faza de execuţie, va putea să fie finalizat la timp.

Rafila și-a exprimat și speranța că nu va fi nevoie de prelungirea termenului. După semnarea contractului, el a explicat că procedurile se aproprie de finalizare.

În momentul de față, sunt așteptate ofertele pentru:

  • proiectare;
  • construire;
  • execuţie;
  • dotare.

Din fericire, spune ministrul, există perspective serioase de realizare.

„Odată cu semnarea acestui contract important pentru judeţul Neamţ, noi am reuşit să ajungem la un nivel de peste 98% grad de contractare din PNRR. Deci practic am reuşit să contractăm toate fondurile aflate la dispoziţia Ministerului Sănătăţii.

Cred că şi acest spital, la fel ca multe altele care sunt deja în faza de execuţie, va putea să fie finalizat la timp. Să sperăm că nu va fi nevoie de prelungirea termenului, pentru că din câte am înţeles, din câte am discutat, procedurile se apropie de finalizare.

Aşteptăm ofertele pentru proiectare, construire, execuţia şi dotarea acestui spital care trebuie realizată într-un timp limitat, dacă vreţi, dar pentru care există perspective serioase de realizare”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila / SURSA FOTO: Facebook

Acest nou centru nu este doar un simbol, ci şi un edificiu

Ministrul Sănătăţii a mai spus că acest spital este nu doar un simbol. Potrivit explicațiilor oferite de Rafila, este şi un edificiu care trebuie să ofere servicii de bună calitate nemţenilor.

„Să ne ajute Dumnezeu şi să ne bucurăm cu toţii la inaugurarea acestui spital care este nu numai un simbol, este un edificiu care trebuie să ofere servicii de bună calitate nemţenilor şi o să ne ocupăm să îi ajutăm, poate şi împreună cu Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, încât să existe o resursă umană calificată care să poată să răspundă unui spital modern care înseamnă cu totul altceva decât poate cunoaşteţi în momentul de faţă”, a conchis Alexandru Rafila.

Vineri a fost semnat contractul pentru construirea noului Spital Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ.

La eveniment a fost prezent și premierul Marcel Ciolacu. El a subliniat că guvernul va susţine toate proiectele pentru judeţul Neamţ.

Premierul a spus și că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Șeful PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

El susține că „este inadmisibil, este o linie roşie pe care niciodată noi, politicienii, nu trebuie să o trecem”.