SPM Indoor Division confirmă evoluţia pozitivă a pieţei de indoor

SPM Indoor a derulat în prima parte a anului campanii ce i-au adus o cifră de afaceri de 600.000 de euro. În contextul în care advertiserii restrâng pe alocuri din bugetele media, indoor-ul continuă să câştige clienţi şi convinge din ce în ce mai mult prin targetare maximă şi rezultate imediate. După creşteri spectaculoase de două cifre în anii trecuţi, piaţa media se află într-un stadiu de încetinire a ritmului de creştere. Estimările arată că volumul total al in

SPM Indoor a derulat în prima parte a anului campanii ce i-au adus o cifră de afaceri de 600.000 de euro. În contextul în care advertiserii restrâng pe alocuri din bugetele media, indoor-ul continuă să câştige clienţi şi convinge din ce în ce mai mult prin targetare maximă şi rezultate imediate.
 
După creşteri spectaculoase de două cifre în anii trecuţi, piaţa media se află într-un stadiu de încetinire a ritmului de creştere. Estimările arată că volumul total al investiţiilor în publicitate din acest an se va reduce cu procente de aproximativ 20 la sută.

Indoor-ul este unul dintre segmentele media care va confirma previziunile de creştere de până la 20 la sută în 2009. „Finalul primului semestru şi datele financiare înregistrate ne-au confirmat estimările făcute la începutul anului pentru anul în curs” declară Răzvan Constantinescu, General Manager SPM Indoor Division. Creşterea vine ca răspuns la tendinţa advertiserilor de a se apropia tot mai mult de client.  „Indoorul dezvoltă cultura rezultatelor. Mall-urile şi hypermarketurile devin medii tot mai căutate, în virtutea costurilor  mai mici şi a unei acoperiri naţionale foarte bine targetate. Studiile din piaţă atestă indoor-ul ca fiind printre puţinele medii care transmit mesaje publicitare considerate profesionale de către consumator. Poziţionată în spaţiul în care se ia decizia de cumpărare, reclama devine un factor de influenţă cu răspuns imediat.” argumentează Răzvan Constantinescu.

Campaniile indoor sunt mai eficiente faţă de mediile clasice atât din punct de vedere al impactului cât şi al costurilor. Cu un buget pornind de la câteva mii de euro se poate interacţiona cu un public foarte larg, transmiţând mesajul de câteva milioane de ori. Toate acestea se traduc în creşterea vânzărilor şi brand awareness.


Cum să fii eficient în campaniile indoor

Varietatea canalelor de expunere, rata de răspuns ridicată şi targetarea  adaptată nevoilor clientului sunt avantajele indoor-ului. Campaniile indoor sunt construite diferit, în funcţie de scopul comunicării, variind ca perioadă de derulare, număr de locaţii şi suporturi.

Cea mai accesibilă campanie indoor, cu buget minim, care se poate realiza la nivel naţional presupune utilizarea suporturilor Digital Frame. Cel mai avansat suport de afişaj indoor, înglobează tehnologia LCD şi dispune de un sistem de măsurare a audienţei în timp real. Avantajul acestui suport este că elimină costurile de producţie şi decorare.

Advertiserii dau o tot mai mare importanţă creşterii ratei de răspuns şi promovării prin publicitatea neconvenţională şi inovativă. Publicitatea indoor are avantajul de a aduce rezultate pe termen scurt si mediu, un obiectiv greu de atins prin publicitatea convenţională.

Despre SPM Indoor Division

SPM Indoor este o agenţie de indoor advertising cu capital 100% românesc ce operează în prezent în 27 de locaţii din 17 oraşe ale ţării. Agenţia oferă servicii de consultanţă şi închiriere a suporturilor publicitare precum şi de implementare a proiectelor speciale, producţie publicitară, decorare/neutralizare şi monitorizare. În portofoliul SPM Indoor se număra clienţi precum Toshiba, Pepsi, Lipton, Kitekat, Whiskas, Mars, Nokia, Cosmote, Suzuki, Jaguar, Alpha Bank sau Milennium Bank.

SPM Indoor este singurul operator de indoor advertising din România care pune la dispoziţia clienţilor cel mai avansat suport de afişaj indoor -digital frame- ce înglobează tehnologia LCD şi dispune de un sistem de măsurare a audienţei în timp real.