Acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi o abţinere. Prevederea a fost inclusă în legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, relatează News.ro, potrivit digi24.ro.

„Pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este modificarea adoptată luni de plenul Senatului la legea 188/1999.

În noiembrie 2016, după o sesizare a guvernului Cioloş, CCR a decis că că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat funcţionarilor publici, dar fără a fi inclus în salariul de bază.

Cum combați stresul la birou

La birou ești întrerupt de șapte ori pe oră? Nu poți dormi noaptea? Ai un șef agasant? Colegii te nemulțumesc? Este povestea ta, dar și a altor sute de mii de angajați care se plâng de viața profesională. Cel mai invocat motiv pentru toate acestea? Stresul.

La nivel european, stresul la locul de muncă este a doua cea mai întâlnită problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile dorsale, afectând  28% dintre angajații. Mai mult, un raport realizat de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă arată că stresul este una dintre marile provocări cu care se confruntă angajații. Acesta are un impact semnificativ asupra sănătății oamenilor, iar, ulterior, efectele lui se răsfrâng în organizații și, implicit, în economie. Fiind și principal factori pentru apariția sindromului “burnout”, adică o formă de epuizare emoțională, asociată cu atitudini negative, chiar cinice, față de propria persoană sau față de cei din jur. 

Stresul nu e profitabil

Circa jumătate dintre lucrătorii europeni cred că stresul este cauza a 50% din totalul zilelor de lucru pierdute, arată studiul. Nenumăratele sarcini primite cu un deadline nerealist, incapacitatea de a gestiona cerințele, lipsa unei fișe clare a postului, recompensa materială insuficientă, responsabilitatea mult prea mare sau lipsa recunoașterii pentru munca efectuată sunt doar câțiva factori care favorizează instalarea unui mediu anost pentru angajați.  Omul modern este foarte ocupat. Se supără, se îmbolnăvește, este vulnerabil. Cât despre stres, acesta se face responsabil pentru 7o mare parte din vizitele la medic. Stresul este una din cauzele problemelor de inimă, a diabetului, obezității și bolilor autoimune, susţin specialiștii. În altă orinde de idei, stresul nu ar trebui ignorat. Iar veștile bune sunt că, pentru a lupta împotriva acestuia, nu este atât de dificil pe cât sună. „Existența unui echilibru la nivelul celor patru arii ale vieții – sine, social, familie, job – este extrem de importantă. Din păcate, uneori, alegem să investim în aria profesională în mod neutil, doar cu scopul de a compensa alte neutilități în celelalte arii ale vieții noastre. În felul acesta apare și stresul la locul de muncă, determinat uneori și de task-uri și termene limite”, atrage atenția medicul psiholog Yolanda Crețescu. Ea spune că, pentru a reuși să-i facem față, trebuie să ne organizăm riguros și să comunicăm eficient cu colegii de birou. „Prioritizarea sarcinilor și cooperarea par să determine un management al timpului mai bun și să fie de un real folos în rezolvarea eficientă a sarcinilor de muncă”, explică Yolanda Crețescu. 

Dacă ar fi să dea un sfat, medicul psiholog spune că după terminarea serviciului este foarte important să ne detașăm de stresul de la locul de muncă și să dedicăm timp familiei, prietenilor, dar și hobby-urilor, pentru că toate acestea ne scot din rutină și din zona de confort patologic. „Trebuie să ne dedicăm timp nouă, se ne conectăm cu cei din jurul nostru și să avem relații pozitive cu cei din jurul nostru”, conchide ea.