Un sportiv de etnie maghiară din lotul de juniori la gimnastică a fost agresat de doi colegi în timpul unui catonament. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat în urma incidentului.
Adolescent de 15 ani, agresat doar pentru că este maghiar
Polițiștii din Caraș-Severin s-au autosesizat și au inițiat o anchetă penală, după ce un sportiv de etnie maghiară de la lotul masculin de juniori la gimnastică a fost agresat în timpul cantonamentului de la Reşiţa de alţi doi colegi.
”În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Poliţia Municipiului Reşiţa privind informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un eveniment în care ar fi fost implicaţi sportivi ai unui lot de gimnastică, în incinta unui complex sportiv din municipiul Reşiţa, în urma căruia unul dintre minori ar fi fost agresat fizic, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate”, au transmis aceștia.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.
”Poliţiştii continuă cercetările în cadrul acestui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care au fost comise faptele şi pentru luarea măsurilor legale, ce se impun, faţă de cei responsabili”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Kelemen Hunor, liderul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) a reacționat în urma incidentului. Potrivit acestuia, „ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie condamnat de conducătorii statului român, cei responsabili trebuie pedepsiți.”
„Ajunge! Până aici! Un băiat maghiar de 15 ani din Lugoj a fost torturat într-un cantonament doar pentru că este maghiar. Iată unde duce discursul de ură al AUR împotriva maghiarilor.
Ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie condamnat de conducătorii statului român, cei responsabili trebuie pedepsiți! Nimeni nu trebuie să tacă!”, a transmis liderul UDMR.
Cum s-a desfășurat incidentul
Un adolescent de 15 ani din Lugoj, component al lotului de juniori la gimnastică, a fost agresat de doi colegi, în timpul unei petreceri cu alcool și țigări. Aceștia au legat victima de un calorifer. Ulterior, băiatul a fost tuns și dezbrăcat.
De asemenea, a fost obligat să consume alcool, iar agresorii i-au scrumat în cap. După aceea, a urmat un mic joc sexual, fără ca cineva să intervină. Băiatul a reușit să scape și a fugit acasă, în Lugoj, unde le-a povestit părinților ce a pățit. Cu toate acestea, nimeni nu a sesizat poliția.
Lotul de juniori la gimnastică a făcut un cantonament la Reșița, cu scopul de a se pregăti pentru Campionatul European.
Potrivit specialiștilor în Drept Penal consultați de ProSport, tortura la care a fost supus gimnastul minor ar prezenta elementele constitutive ale unor infracțiuni extrem de grave.
Mai exact, cel puțin patru: lipsirea de libertate în mod ilegal (victima a fost legată de mâini și ținută captivă într-o încăpere fără acordul ei), vătămarea corporală (gimnastul a fost tuns, provocându-i-se un prejudiciu estetic, așa cum se menționează în Codul Penal), perversiunea sexuală (reprezentată de orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală).
Pot intra însă în discuție și relele tratamente aplicate minorului (prin punerea în primejdie a dezvoltării morale a minorului).