Un fotbalist din prima divizie autohtonă câştigă circa şase la sută din salariul mediu din Ligue 1 (Franţa) şi numai trei la sută din cel din Premier League (Anglia). Totuşi, diferenţele devin tot mai mici.
În urmă cu patru-cinci ani, salarii precum cel de 90.000 de dolari pe an (pe vremea aceea, echivalentul a 80.000 de euro) pe care urma să-l încaseze Nicolae Dică la Steaua rupeau gura târgului. Asta, deşi respectiva sumă-record era de 3,5 ori mai mică decât salariul mediu al unui fotbalist din a doua ligă engleză. Astăzi, salarii de două sute, trei sute sau chiar patru sute de mii de euro pe an nu mai sunt o raritate, mai ales pentru „stranierii“ aduşi să întărească principalele candidate la titlu. Noua campioană, CFR Cluj, dar şi Steaua, Rapid, Universitatea Craiova, „Poli“ Timişoara sau Dinamo le plătesc celor mai importanţi jucători de treizeci până la o sută de ori mai mult decât salariul mediu pe economie, sumă la care se adaugă primele de joc şi de obiectiv. De cealaltă parte însă, sunt numeroşi fotbaliştii ce câştigă 1.000-2.000 de euro pe lună sau cei, mai ghinionişti, care au contracte pentru echipa a doua, de câteva sute de euro pe lună, dar sunt folosiţi ca titulari în Liga I.
Discrepanţe de acest fel au început să fie vizibile şi în alte sporturi. În prima divizie de baschet, de pildă, vedetele principalelor cluburi se apropie de 100.000 de euro anual, în timp ce la echipele de mâna a doua, salariile asigură cu greu un trai decent. Şi în handbal, dacă Ionela Gâlcă va primi la Braşov 150.000 de euro pe an, la cluburile din Roman sau Baia Mare majoritatea contractelor sunt de 10-20.000 de euro pe an. Sunt, desigur, şi sporturi unde, oricât de bun sau celebru ai fi, nu te poţi realiza financiar în România. Este cazul hocheiului, unde lipsa sponsorilor face ca un jucător de top să primească până la 18.000 de euro anual, faţă de liga nord-americană de profil, unde cele mai mari salarii ating 15-30 de milioane de dolari pe an.
Cel mai bine plătiţi 20 de fotbalişti din Liga I câştigă, anual, peste cinci milioane de euro numai din salarii, la care se adaugă alţi bani pentru victorii, goluri sau clasarea pe locuri fruntaşe.
Cele mai mari salarii din Liga I sunt de circa douăzeci de ori mai mici decât lefurile de top din Anglia, Italia sau Spania. În cazul altor sporturi, diferenţele între vârfurile „noastre“ şi „ale lor“ sunt chiar şi mai mari. Cu toate acestea, la nivel mediu, veniturile sportivilor din campionatele autohtone au început, în ultimii ani, să mai reducă din diferenţă.
Un bun exemplu este proaspăta campioană, CFR Cluj. „Media salariilor la noi este de 100.000 de euro pe jucător pe an. La asta se adaugă primele, care, la nivelul campionatului trecut, au totalizat circa 50.000 de euro pe titular. Apoi, primele pentru calificarea în Champions League au fost de 80.000 de euro pe titular“, dezvăluie Iuliu Mureşan, preşedintele clubului clujean. Zvonuri din piaţă spuneau că în Gruia se află şi cel mai bine plătit jucător din campionatul României, suedezul Dorsin, cu 500.000 de euro pe an. Dar Mureşan dezminte suma vehiculată.
Se pare, totuşi, că valoarea altor contracte de la Cluj, vehiculată de media, este reală: Peralta – 370.000 de euro, Fabbiani – 300.000 de euro, Hirschfeld – 280.000 de euro, Cadu – 260.000 de euro sau Tony – 200.000 de euro. Nici echipele din Bucureşti nu se lasă. Steliştii Rădoi şi Dayro Moreno ar câştiga 300.000 de euro pe an fiecare, Pleşan, Mendoza şi Pepe Moreno câte 250.000, iar Bănel Nicoliţă – 240.000 de euro pe an. La Dinamo, Lobonţ ar avea 320.000 de euro anual, Zicu – 275.000, iar Florin Bratu – 200.000. Tot atât ar lua şi cel mai bine plătit jucător rapidist, Pierre Boya, în timp ce colegul său, Cesinha, ar câştiga 195.000 de euro pe sezon. Şi la Timişoara se vorbeşte cu largheţe de sume impresionante. Conform presei, Ionel Ganea ar primi 300.000 de euro pe an, la fel ca şi Karamyan. Banii sunt achitaţi, începând de anul trecut, în baza unor convenţii civile de prestări servicii, plătindu-se un impozit de 16%.
Sporturile din umbra fotbalului încep să dea de bani
Dacă mulţi spun că sumele pomenite mai sus reprezintă semne clare că fotbalul românesc se apropie, din punct de vedere financiar, de alte campionate din regiune, nu toate vocile cântă la unison. Impresarul Ana Maria Prodan spune că salariile sunt încă foarte mici în comparaţie cu cele din sportul vestic. „Sunt fotbalişti care sunt dispuşi să dea Liga I din România pentru liga a treia în Germania, dar pe un salariu mai mare“, afirmă ea. Iar situaţia este încă şi mai rea în diviziile inferioare. „Acolo, salariile sunt o bătaie de joc. La liga a doua, un jucător bun câştigă maximum 1.000 de dolari pe lună“, spune Ana Maria Prodan.
Sume mari au ajuns să se vehiculeze şi în handbalul autohton. În primul rând, bugetele cluburilor sunt în creştere – de exemplu, Energia Pandurii Târgu Jiu a anunţat, pentru campionatul viitor, 1,3 milioane de dolari, -, iar acest lucru a început să fie reflectat în salarii. Surse din piaţă spun că Ionela Gâlcă ar fi semnat în această primăvară cu Rulmentul Braşov pentru 150.000 de euro pe an, plus o primă de instalare de 100.000 de euro. Potrivit unui interviu dat de Gheorghe Tadici, antrenorul lui Oltchim, există la club mai multe salarii de peste 7.000 de euro lunar, adică peste 84.000 de euro anual. Ca medie, se pare că, atât la echipele de fete, cât şi la cele de băieţi, câştigurile se învârt undeva între 30.000 şi 50.000 de euro pe an. La aceste sume se adaugă diverse prime de la club, sponsori sau autorităţi locale. Câştigarea Cupei Cupelor le-a adus, anul trecut, celor de la Oltchim 300.000 de lei de la Primăria Râmnicu Vâlcea (bani pentru toată echipa).
Şi lefurile anuale din baschetul local se scriu, de curând, cu cinci zerouri. De altfel, încă din 2005, se spunea că sârbul Nikola Bulatovici, de la Asesoft Ploieşti, câştiga 280.000 de dolari pe an, de două ori mai mult decât cel mai bine cotat fotbalist din Liga I. „Se exagera. Salariul lui era undeva pe la jumătatea sumei vehiculate. Acum, un jucător precum Rashard Griffith, care are un CV chiar mai bun decât al lui Bulatovici, are un salariu anual de circa 100.000 de dolari“, declară Alex Iacobescu, preşedintele clubului ploieştean.
O sumă similară ar încasa antrenorul lui U Mobitelco Cluj, echipă clasată pe locul trei în campionatul de-abia încheiat. „La noi nu s-a ajuns la astfel de salarii. Asta şi pentru că baschetul, spre deosebire de fotbal ori handbal, este considerat încă un sport pentru amatori. Ceea ce înseamnă, de exemplu, că jucătorii nu pot fi angajaţi cu carte de muncă“, spune preşedintele clubului, Mircea Cristescu. „Cea mai mare parte a veniturilor jucătorilor noştri vine din primele de joc, care pot fi de la câteva sute la câteva mii de lei. Pentru câştigarea semifinalei, încercăm să strângem 1.000 – 1.500 de euro de jucător pentru fiecare din cele trei jocuri“, adaugă el.
Nu la fel de grozav stau lucrurile în hochei. „Un jucător câştigă, în medie, 25.000-30.000 de lei pe an, cei mai buni ajungând la 50.000-60.000 de lei. O parte din bani sunt reprezentaţi de salariul de pe cartea de muncă, astfel stabilit încât să le asigure un trai decent, iar restul se plătesc ca premii de joc“, explică Janos Kurko, preşedintele Federaţiei Române de Hochei şi finanţatorul HC Csikszereda. „Cu banii cu care cumperi un jucător de fotbal din Liga I poţi întreţine lejer o echipă întreagă de hochei. Mai mult, companiile ar trebui să ştie că suma pe care o plătesc pentru a fi unul dintre sponsorii unei echipe de fotbal le-ar ajunge pentru a boteza cu numele lor o echipă de hochei“, spune Kurko.
Cât despre restul sporturilor de echipă, cu unele excepţii în rugby, unde jucătorii foarte buni pot obţine câteva mii de euro pe lună, veniturile rareori asigură un trai decent. Ceea ce înseamnă că mulţi sportivi ori au un loc de muncă, ori pleacă să joace în alte părţi.
«Cu banii pentru un fotbalist întreţii lejer o echipă întreagă de hochei.»
Janos Kurko, preşedinte FR Hochei
«Media salariilor la Cluj este de 100.000 de euro pe jucător pe an.»
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
TOP 10 FOTBAL
Şapte din primii zece cel mai bine plătiţi fotbalişti din lume activează în Premier League. Sumele de mai jos (milioane de euro pe an) cuprind doar salariile, fără prime şi contracte de sponsorizare.
1 Kaka (Milan) 9
2 Ronaldinho (Barcelona) 8,5
3 Frank Lampard (Chelsea) 8,2
4 John Terry (Chelsea) 8,1
5 Fernando Torres (Liverpool) 7,9
6 Andrei Şevcenko (Chelsea) 7,8
Michael Ballack (Chelsea) 7,8
8 Cristiano Ronaldo (Manchester) 7,7
Thierry Henry (Barcelona) 7,7
10 Steven Gerrard (Liverpool) 7,6
SURSA: Futbolfinance
TOP 10 BASCHET
Cel mai bine plătit baschetbalist european câştigă jumătate din cât obţine jucătorul de pe poziţia 30 din topul celor mai mari salarii din NBA. În clasamentul de mai jos, sumele sunt exprimate în milioane dolari.
1 Kevin Garnett (Boston) 23,7
2 Michael Finley (Dallas) 21,7
3 S. Marbury (New York) 20,1
Allen Iverson (Denver) 20,1
5 Shaquille O’Neal (Phoenix) 20
6 Jason Kidd (Dallas) 19,73
7 Jermaine O’Neal (Dallas) 19,71
8 Chris Webber (Golden State) 19,6
9 Kobe Bryant (LA Lakers) 19,5
10 Tim Duncan (San Antonio) 19
SURSA: Hoopshype
TOP 10 HANDBAL
Handbaliştii sunt, cel puţin deocamdată, departe de a câştiga milioane de euro pe an. Cel mai bine plătiţi joacă, în general, în campionatele din Spania, Germania şi Franţa.
1 Ivano Balic (San Antonio) 0,45
2 Serghei Rutka (Ciudad Real) 0,4
3 Iker Romero (Barcelona) 0.33
4 B. Gille (Hamburg) 0.26
5 D. Barrufet (Barcelona) 0.25
6 Stefansson (Ciudad Real) 0.24
7 Karabatic (Kiel) 0.23
8 L. Nagy (Barcelona) 0.22
9 G. Gille (Hamburg) 0.22
10 Kjelling (Portland) 0.21
SURSA: TEAMHANDBALL NEWS
Cluburile occidentale nu fug de bugetul de stat
Transparenţa financiară a grupărilor sportive vestice e dictată de fisc şi de bursă
Salariile mari plătite de cluburile din străinătate sunt însoţite de impozite pe măsură şi, de multe ori, vin la pachet cu prime şi drepturi de imagine care le pot dubla.
În 2005, Sebastian Bodu, pe atunci şef al ANAF, a declanşat un veritabil război cu 100 de cluburi de fotbal din România, care datorau bugetului de stat aproape 20 de milioane de euro. Steaua, Oţelul, Dinamo şi Rapid erau în fruntea listei, de pe care nu lipsea aproape nici o echipă din primele eşaloane. „Răfuiala“ dintre Fisc şi patronii echipelor nu s-a încheiat, o bună parte a banilor nefiind încă recuperată. Totuşi, măsuri fără precedent, cum ar fi retrogradarea Sportului Studenţesc sau investigaţiile demarate de DNA privind cazurile de evaziune fiscală produse cu ocazia transferurilor de jucători sau meciurile trucate, au demonstrat că atât statul, cât şi conducătorii fotbalului au instrumentele pentru a controla aspectele financiare ale problemei.
În alte părţi, unde patroni de cluburi au făcut chiar închisoare pentru fapte de corupţie legate de fotbal sau unde echipe cu nume mult mai răsunătoare au fost trimise de pe primul loc direct în liga a doua, cluburile „uită“ mult mai rar să-şi plătească datoriile către buget. Cât despre cazuri de bani plimbaţi cu valiza, fie că e vorba de salarii plătite la negru, fie de stimulente acordate adversarilor, acestea sunt mai greu de găsit.
În Franţa, de exemplu, autorităţile ştiu exact câţi bani câştigă un sportiv, sub ce formă îii încasează, în consecinţă, şi impozitele datorate. Mai mult, datele sunt publice (unele cluburi fiind listate, şi nu doar aici, la bursă) şi pe baza lor sunt create diverse statistici. Conform Union Financiére de France Banque, în sezonul 2007/2008, fotbaliştii din liga 1 franceză au câştigat, în medie, 39.000 de euro pe lună, baschetbaliştii, 7.800 de euro pe lună, rugbiştii din prima divizie, 8.200 de euro, iar handbaliştii din aceeaşi categorie, 3.000 de euro pe lună, în medie. Dacă salariile din fotbal au crescut cu 9,5% faţă de sezonul anterior, în handbalul şi rugby-ul francez, lefurile s-au majorat cu 17-18% comparativ cu 2006/2007, în baschet creşterea fiind de circa 11%.
Sume încă şi mai impresionante se câştigă în alte campionate. În Premier League (prima divizie a campionatului englez de fotbal), de exemplu, salariul mediu trece de 900.000 de euro pe an (circa 75.000 de euro pe lună), iar în NBA (liga nord-americană de baschet), salariul minim pe care îl putea încasa un jucător cu o vechime de un an în competiţie era de 687.000 de dolari pe an (cam 37.000 de euro pe lună), suma aproape dublându-se pentru jucători cu mai mult de zece ani experienţă. Salariul mediu este, desigur, mult mai mare, având în vedere că primii 30 cel mai bine plătiţi baschetbalişti din NBA încasează 500 de milioane de dolari pe an, iar cheltuielile cu jucătorii şi antrenorii ale primelor 30 de cluburi depăşesc, în acest sezon, două miliarde de dolari.
Nu trebuie uitat că, la fel ca şi în campionatele interne, pe lângă salarii, care se plătesc chiar dacă jucătorul este accidentat, nu joacă pentru că nu vrea antrenorul sau, pur şi simplu, nu dă randamentul scontat, sportivii încasează prime (pentru goluri/puncte, de victorie, de calificare/promovare etc.), dar şi sume cu multe zerouri de la sponsori. David Beckam, de exemplu, s-a transferat la LA Galaxy, peste Ocean, pentru 5,5 milioane de dolari pe an, însă contractul îi va aduce, în total, din drepturi de imagine, 250 de milioane de dolari.
La scară mai mică, Adrian Mutu câştigă cam 1,5 milioane pe an de la Fiorentina, însă, făcând reclamă unor diferite mărci sau luând parte la un reality show, mai încasează cel puţin încă o dată pe atât.
Capital – Editia nr. 20, data 21 mai 2008
