Sportivii ruși ar putea fi reprimiți în competiții

Așadar, CIO ia în considerare reprimirea sportivilor din cele două țări, a declarat președintele USOPC, Susanne Lyons, în timpul unei conferințe telefonice de joi, adăugând că sportivii nu ar trebui să fie pedepsiți pentru acțiunile guvernelor lor.

„Știm că CIO începe să ia în considerare o cale de reprimire în competiții pentru sportivii ruși. Ei încep să ia legătura cu toate părțile interesate pentru a obține opinii pe acest subiect. Dar cred că noi toți simțim că la un moment dat sportivii nu ar trebui să fie victimele politicii guvernului lor sau a altor tensiuni care există în lume.

Cred că, în mod inevitabil, va exista o dorință de a vedea sportivii care se întâmplă să locuiască în Rusia să se întoarcă și să facă parte din competiție, dar momentul și cum arată acest lucru urmează să fie determinate”, a spus Susanne Lyons, conform reuters.com

Oficialii USOPC au precizat că problemele lor nu sunt cu sportivii ruși, ci cu guvernul și oficialii sportivi

Aceștia sunt în continuare nemulțumiți de ritmul lent al investigației Agenției antidoping din Rusia (RUSADA) privind eșecul testului antidoping al patinatoarei artistice Kamila Valieva la Jocurile de iarnă de la Beijing din 2022 și de menținerea în detenție a vedetei americane de baschet Brittney Griner, care este încarcerată în Rusia sub acuzația de dopaj.

Directorul general al USOPC, Sarah Hirshland, a calificat drept „scandaloasă” întârzierea unui raport privind-o pe Valieva, în timp ce patinatorii americani de patinaj artistic așteaptă să afle dacă vor înlocui medaliile de argint cu cele de aur în proba de patinaj artistic pe echipe.

„Aș vrea să vă spun că sunt mai puțin supărată sau mai puțin frustrată, dar continuă să fie o situație scandaloasă. Înțeleg că ancheta este completă, am văzut ieri un anunț că audierile vor avea loc.

Am mai spus înainte că prioritatea noastră numărul unu este să ne asigurăm că sportivii echipei SUA, care stau fără medaliile lor, știu că nu i-am uitat”, a declarat Hirshland.

Valieva a picat un test antidoping la campionatele naționale din Rusia în decembrie anul trecut, dar rezultatul a fost dezvăluit abia pe 8 februarie, la o zi după ce ajutase deja Comitetul Olimpic Rus (ROC) să câștige proba pe echipe la Beijing.

Hirshland a mai spus că, deși USOPC, ca toată lumea, dorește să o vadă pe Griner eliberată și înapoi acasă, în SUA, cazul ei nu ar trebui să fie confundat cu alte probleme care îi țin pe sportivii ruși departe de competițiile internaționale.

Griner, care a jucat pentru un club rusesc în afara sezonului WNBA, a fost arestată pe 17 februarie pe un aeroport din Moscova, când la percheziția bagajelor sale ar fi fost descoperite cartușe de ulei de canabis.

„Nu a scăpat nimănui din Statele Unite faptul că ea se află acolo și este ceva foarte important pentru noi toți. Este greu să nu confunzi problemele, chiar dacă cred că, din punct de vedere politic, nu sunt sigură că sunt direct legate”, a declarat Hirshland.