Tenisul de camp capata pe zi ce trece tot mai multi adepti. Explicatia este simpla: se poate practica de la varste foarte fragede (patru-cinci ani) si pana la varste inaintate (daca ai baterie buna si te tine cureaua). In Romania, acesta pare sa fie (dupa fotbal) unul dintre cele mai la moda sporturi.
Vrajiti de eleganta marilor jucatori ai lumii, prezenti tot mai des pe micul ecran, multi parinti isi duc odraslele pe terenul de tenis din momentul in care au inceput sa mearga. Unii dintre copii (foarte putini la numar) reusesc sa se afirme repede si trec la performanta, iar ceilalti (majoritatea) raman la stadiul de amator, jucand de placere, in continuare, cu regularitate. Pe langa acestia, mai sunt si cei care, din dorinta de a face sport sau din snobism, cauta din cand in cand un teren pentru a-si satisface placerea.
In Bucuresti, chiria unui teren de tenis este cuprinsa intre 50.000 si 120.000 lei pe ora. In provincie, acest serviciu nu depaseste 50.000 lei. Sunt orase unde se poate juca tenis chiar cu 20.000 lei/ora si altele unde nu ai unde sa joci, chiar daca preturile sunt ridicate. La acest joc de tarife conteaza, in general, ziua aleasa (in cursul saptamanii sau in week-end) si, in special, ora. Una este sa joci luni dimineata si alta, duminica, dupa ora 19! De aici si structura ofertelor. In provincie, majoritatea bazelor sportive practica un singur tarif (indiferent de ziua sau ora solicitata). In Capitala, ofertele cluburilor sunt mai detaliate: sunt tarife care difera in functie de zilele lucratoare si de zilele de sambata si duminica. De asemenea, sunt tarife pentru orele din cursul diminetii, pentru dupa-amiaza si pentru seara. Preturile urca usor daca este vorba de o partida de tenis la lumina reflectoarelor.
Dar pana a ajunge pe teren trebuie trecut de administrator. De obicei, terenurile sunt ocupate de sportivii de performanta si de cei care sunt inscrisi la cursuri de initiere. Acestia rezerva (pe baza de contract) terenuri de tenis pe perioade lungi de timp. Din aceasta cauza, cei interesati trebuie sa-si aleaga ziua si ora de tenis in functie de programul performerilor. Rezervarea poate fi facuta prin telefon sau direct la clubul sportiv, dar este foarte putin probabil sa gasiti un teren de azi pe maine.

Cea mai buna solutie este abonamentul. Se poate face contract pentru a juca zilnic, dar si o data sau de doua ori pe saptamana. Singura problema este sa puteti contracta un teren pentru ziua si ora dorite. Acest lucru se poate realiza din timp (primavara, cand se redeschid terenurile).
Un aspect important privind inchirierea unui teren de tenis, de care este recomandat sa tineti seama la incheierea contractului, il reprezinta conditiile climaterice. Solicitati reprogamarea orelor care nu s-au putut face din cauza vremii!
Inainte de a scoate banii din buzunar, aruncati o privire asupra starii terenului pe care urmeaza sa jucati. Acest lucru este recomandat in primul rand datorita faptului ca se inchiriaza la preturi „bune” terenuri proaste. Poti sa economisesti cateva sute de mii pe luna cu terenul si sa cheltuiesti dublu cu mingile (acestea uzandu-se rapid pe terenurile prost intretinute). Deci, cantariti bine ofertele ce vi se pun in fata.

Aurelian Buliga, Liliana Stefanescu