Acum, la final de vară, amatorii de sporturi pe apă pot face o selecție rapidă, pe ultima sută de metri: SUP, schi nautic şi wakeboarding, kitesurfing sau rafting. În România, locurile unde pot fi practicate aceste activități sunt foarte variate, de la Marea Neagră, până la râuri repezi și lacurile din apropierea unor orașe. Costurile nu sunt mari și diferă în funcție de orar și de timpul pe care un amator dorește să-l aloce.  

SUP sau Stand Up Paddle

Inspirat din tradiția locuitorilor din Hawaii și considerat mai degrabă un exercițiu pentru echilibru și concentrare, SUP a început să fie promovat în România abia în ultimii doi ani. 

Este unul dintre cele mai ușoare sporturi, potrivit pentru oricine, indiferent de nivelul de antrenament. Aproape de București, Lacul Snagov este, poate, printre cele mai căutate în perioada verii. Aici, pentru o oră de SUP, plătești între 30 și 60 de lei, în funcție de locul unde alegi să mergi. Prețurile pot fi chiar mai mari prin alte părți. De exemplu, pe lacul Sfânta Ana, echipamentul pentru o oră se închiriază cu 69 de lei. Mai simplu este pentru cei care își cumpără echipamentul. Deși plătesc mai mult – aproximativ 500 de euro pentru placă și în jur de 70-80 euro pentru padelă -, totuși au certitudinea că le pot folosi pentru mai mulți ani.

Schi nautic şi wakeboarding

Wakeboardingul este, de fapt, schiul nautic practicat cu ajutorul unei plăci asemănătoare celei de snowboarding. Spre deosebire de SUP, acesta chiar este un sport extrem și sunt necesare cursuri speciale sub îndrumarea unui specialist. Altfel, riscurile la care se expun participanții sunt destul de mari. În România, există asociații și cluburi unde, pentru 200-300 de lei, un începător poate fi introdus în această practică. Însă nu este suficient. Pentru a nu exista probleme, sunt recomandate mai multe ore de practică. Cei care nu pot ajunge la mare pentru finalizarea unor astfel de cursuri, pot merge la Academia de Ski-Nautic & Wakeboard Junior, de exemplu, aproape de Capitală, și tot pe Lacul Snagov. 

Kitesurfing sau zbor pe apă

Cel mai des, acest sport poate fi urmărit la mare unde, indiferent de stațiune, este imposibil să nu vezi turiști aventurându-se pentru două-trei ore dacă viteza vântului este bună. De altfel, această viteză este factorul cheie în practicarea kitesurfingului. Cu ajutorul kite-ului (zmeu), iubitorii de adrenalină pot atinge viteze de peste 50 de kilometri pe oră. Și în acest caz există fie varianta închirierii echipamentului, fie achiziționarea lui cu 400-500 de euro. În general, pentru că este un sport mult mai complex, cursurile pentru inițiere durează câteva zile și costă circa 350 de euro de persoană la cluburile de la Marea Neagră. 

Rafting pe râurile repezi

Spre deosebire de celelalte, raftingul chiar este un sport în echipă (șase-opt persoane). Astăzi, cele mai cunoscute râuri ideale pentru rafting sunt Jiu, Olt, Cerna, Crișul Repede, Buzău. În general, o tură de 15-20 de kilometri costă între 120 și 150 de lei de persoană și durează câteva ore, preț în care este inclus și instructajul. Bucureștenii se află cel mai aproape de râul Buzău, traseul având un grad de dificultate mediu. În acest caz, prețul pentru o tură este de 150 lei de persoană, pentru 15 km. Bărcile de rafting sunt bărci speciale, pentru realizarea lor fiind folosit un material rezistent la lovituri. În România, acest sport este foarte cunoscut, fiind promovat inclus de către agențiile de turism în ofertele lor.