Bugetarii aşteaptă anul acesta prime de Paşte, dar şanse la ceva bani în plus ar putea avea doar cei din teritoriu pentru că miniştrii spun că nu vor acorda prime angajaţilor.
Miniştrii muncii, economiei şi agriculturii deja s-au decis să nu dea primă de Paşte, ceilalţi trebuie să se decidă în aceste zile. Oricum, şi fără primă de Paşte, și cu o recuperare de doar 15% din tăierea realizată anul trecut, guvernanții au catadicsit să rezerve în bugetele instituțiilor „bani albi pentru zile negre“. Mai exact, o parte din fondurile destinate cheltuielilor de personal a fost cuprinsă în bugete în categoria „alte sporuri“. Astfel, un sfert din banii alocaţi în bugetul de stat cheltuielilor cu personalul au ca destinaţie acordarea de sporuri pentru personalul din sistemul bugetar central şi local.
De exemplu, anul acesta, sunt alocate în buget 3,5 miliarde euro pentru cheltuielile cu personalul, iar toate categoriile de sporuri prevăzute în bugetele instituţiilor statului însumează 875 milioane euro. Aproape toţi bugetarii beneficiază de „sporuri pentru condiţii de muncă“, dar sunt şi angajaţi ai statului care primesc și „alte drepturi salariale în bani“, „alte drepturi salariale în natură“, „cheltuieli salariale în natură“, „alocaţii pentru locuinţă“.
Jumătate din suma alocată sporurilor merge către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), adică pentru poliţişti şi autorităţi locale. Aceştia se bucură anul acesta de sporuri diverse în valoare totală de 451 milioane euro. Legea cadru de salarizare a bugetarilor prevede ca sporurile aşa-zis clasice, precum indemnizaţia de conducere sau cele de vechime, de toxicitate, de confidenţialitate, de stabilitate, de dispozitiv, de importanţă naţională sau de suprasolicitare neuropsihică să fie incluse în salariul de bază.
Acordarea sporurilor, la latitudinea șefului
Pentru alte sporuri, rămâne la latitudinea conducerii fiecărei instituţii să prevadă în buget care sunt cele pe care le acordă angajaţilor. „Fiecare minister stabileşte ce fel de stimulente acordă salariaţilor, în afara celor incluse în salariul de bază. Noi acordăm spor de audit, spor de antenă şi spor de control financiar preventiv“, ne-a spus ministrul muncii, Ioan Botiş.Alte ministere alocă bani unor categorii distincte de personal.
„La Ministerul Agriculturii se acordă spor de antenă şi spor de doctorat. În plus, sunt incluse în categoria sporurilor sumele acordate personalului din cele două Agenţii de Plăţi care lucrează cu fonduri europene şi care au dreptul la un plus la salariu cuprins între 25% şi 75%“, ne-au spus reprezentanţii ministerului.
Dacă la nivel central autorităţile mai au grijă să nu introducă sporuri extravagante, din controalele efectuate de inspectorii Curţii de Conturi anii trecuţi a reieşit că autorităţile locale nu au dus deloc lipsă de imaginaţie când a fost vorba despre instituirea unor formule pentru a acorda bani angajaţilor. Astfel, sporul de refacere după concediul de odihnă, sporul pentru ţinută decentă, sporul pentru condiţii penibile de muncă sau sporul pentru ochelari de protecţie sunt doar câteva dintre stimulentele acordate bugetarilor în cursul ultimilor doi ani.