Sporurile bugetarilor pentru condițiile de muncă, incluse în salariul de bază
Sporurile bugetarilor pentru condițiile de muncă vor fi incluse în salariul de bază. Senatul a adoptat tacit un proiect de lege ce prevede modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, astfel încât sporurile pentru condițiile de muncă să fie integrate în salariul de bază.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, al cărei termen de dezbatere și vot s-a încheiat încă din primăvară, a fost citită de vicepreședintele Senatului, Virgil Guran.
Proiectul, inițiat de 27 de parlamentari PNL, arată că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acordat pentru luna anterioară, se introduce în salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție și indemnizațiile de încadrare, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare prevăzute de această lege vor fi majorate în mod corespunzător.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, sporurile pentru condiții de muncă reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se abrogă, conform prevederilor actului normativ.
Aplicarea deficitară a legii salarizării a generat discriminări
Conform expunerii de motive, aplicarea „deficitară” și „neunitară” a Legii salarizării bugetarilor a generat „multiple discriminări în rândul angajaților din sectorul public, precum și o reprezentare deficitară a politicii salariale în sectorul public”.
Potrivit inițiatorilor proiectului, „deși legiuitorul a prevăzut o ierarhizare a funcțiilor publice, în baza unor coeficienți de ierarhizare și în temeiul complexității muncii și al pregătirii profesionale, modificările legislative succesive, operate de regulă prin intermediul ordonanțelor de urgență, aparent nesemnificative, prin care au fost introduse unele sporuri salariale pentru condiții de muncă, au introdus distorsiuni majore între valoarea salariului de bază, a soldei de funcție/salariului de funcție și indemnizațiile de încadrare și cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă”.
„Astfel, sporurile reglementate în aceste condiții variază de la 10 – 15% și ajung la 100% și chiar și peste această valoare pentru anumite funcții de execuție și pentru anumite familii ocupaționale, generând o imagine distorsionată asupra veniturilor brute totale ale angajaților din sectorul public”, au mai precizat parlamentarii PNL.
Aceștia au adăugat că, prin măsurile propuse, cuantumul niciunui salariu, soldă de funcție, salariu de funcție sau indemnizație de încadrare nu va scădea. De asemenea, nu se va genera niciun impact bugetar asupra bugetului general consolidat, deoarece cheltuielile de personal nu vor fi afectate.
Proiectul va fi supus dezbaterii în Camera Deputaților, care are rolul de for decizional în acest caz.