Tăriceanu a renunţat la SPP

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a confirmat vineri, că a renunţat la Serviciul de Protecție și Pază, după ce miercuri, la începutul şedinţei de guvern, premierul Viorica Dăncilă anunţa că nu vrea să beneficieze de protecţia SPP.

Tot miercuri, vicepremierul Paul Stănescu susţinea că Lucian Pahonţu, şeful SPP, i-a transmis printr-un "prieten" că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi 'executat' şi că el ar putea prelua "şi partidul chiar". 

Tăriceanu declara, tot atunci, că dacă premierul Viorica Dăncilă a luat decizia de a renunţa la SPP, aceasta se aplică întregului Cabinet, însă preciza că, prin prisma experienţei sale cu SPP, are cuvinte de apreciere pentru instituţie şi oamenii acesteia. 

El arăta că "nu se pune problema utilităţii instituţiei", dar cele semnalate "nu pot fi trecute cu vederea". Ulterior, el opina că SPP ar trebui să se afle în subordinea Ministerului de Interne, şi nu a şefului statului. 

Premierul Viorica Dăncilă a renunţat la serviciile SPP, imediat după învestitură, paza fiind asigurată de către Jandarmeria Română. Decizia de a renunţa la serviciile SPP a fost luată de toţi miniştrii noului Executiv.

"Nu am nicio o problemă cu ofiţerii SPP sau cu această instituţie, nu sunt singurul demnitar care a renunţat la acest serviciu", a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

Liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat în mod repetat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că se implică în politică, la un moment dat spunând despre el că este un personaj veninos. Ultima relatare legată de Pahonţu a fost făcută de Dragnea luni seara, după învestirea Guvernului Dăncilă.

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a relatat Dragnea la Antena 3. Liderul PSD a arătat că, în situaţia în care acelaşi tip de discuţie l-a avut Pahonţu şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, foştii premieri PSD, „putem începe să avem explicaţii” pentru relaţia tensionată a acestora cu partidul. „Instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu şefii unor astfel de instituţii – şi mă refer la SRI, la SIE şi puţin la SPP. Nu ştiu la ora asta dacă din partea acestor instituţii a fost o influenţă atât de mare care să-i fi determinat şi pe Sorin Grindeanu şi pe Mihai Tudose să evolueze într-o astfel de relaţie tensionată cu partidul şi cu coaliţia. N-avem de unde să ştim acuma, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom afla. În schimb, mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai cabinetului”, a mai spus Dragnea.

AGERPRES