Cine poate beneficia de sprijinul financiar

Sprijinul de urgență este destinat exclusiv crescătorilor de ovine și caprine afectați de seceta pedologică dintre septembrie 2023 și august 2024, precizează APIA. Pentru a primi ajutorul, fermierii trebuie să îndeplinească mai multe condiții. În primul rând, solicitantul trebuie să fie înregistrat în registrul unic de identificare (RUI) și să aibă cod unic APIA.

Este necesară existența unei cereri eligibile pentru sprijinul de bază PD-01, în cadrul Planului Strategic 2023-2027, pentru anul 2024. De asemenea, fermierii trebuie să dețină minim 50 de capete tineret femel ovin sau caprin (cu vârsta între 1-12 luni), înscrise în BND, la data de 31 august 2024.

Acest efectiv trebuie să fie însoțit, obligatoriu, de un număr egal de femele adulte înregistrate în exploatație la 23 februarie 2025, potrivit Agrointel.

Valoarea sprijinului și condițiile de plată

APIA transmite că ajutorul financiar acordat este în valoare de 248 lei/cap de tineret femel ovin/caprin, pentru un efectiv cuprins între 50 și 300 de capete per beneficiar.

Așadar, vorbim despre plăți situate între 12.400 și 74.400 de lei.

Dacă un solicitant deține peste 300 de capete eligibile, sprijinul se acordă doar pentru maximum 300 de animale. Plata va fi efectuată până la data de 30 aprilie 2025, iar în cazul conturilor invalide, termenul limită este 30 iunie 2025.

Pentru a primi sprijinul, fiecare exploatație trebuie să fie înregistrată cu cod ANSVSA. De asemenea, este obligatoriu ca fiecare exploatație cu efectiv eligibil să aibă cel puțin 50 de capete.

Asociaţia Crescătorilor de Ovine ”Dacia”
SURSA FOTO: Asociaţia Crescătorilor de Ovine ”Dacia”

Bugetul total și sursele de finanțare

Bugetul total alocat pentru această schemă este de 238.795.200 lei, echivalentul a 48 milioane euro. Fondurile provin atât din surse europene, cât și de la bugetul de stat. Mai exact, 107.457.840 lei (21,6 milioane euro) reprezintă finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă, iar 131.337.360 lei (26,4 milioane euro) sunt asigurați din bugetul de stat.

În cazul în care cererile depășesc suma totală disponibilă, plata va fi ajustată proporțional pentru fiecare beneficiar, astfel încât să nu fie depășit plafonul stabilit.

Etapele următoare

După perioada de depunere a cererilor (3 – 21 martie 2025), APIA va efectua un control administrativ pentru a verifica eligibilitatea tuturor solicitanților. Se va analiza respectarea criteriilor și conformitatea datelor din cereri.

Sprijinul financiar oferit este menit să compenseze pierderile importante suferite de fermieri din cauza secetei.