Comisia Europeană anunţă acordarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde de euro de către UE, mobilizat în comun cu Banca Europeană de Investiţii, în beneficiul cetăţenilor din Balcanii de Vest.
Acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor imediate legate de sănătate şi de ajutoare umanitare cauzate de pandemia de COVID-19, fiind destinat să contribuie şi la redresarea economică şi socială, conform unui comunicat al Reprezentanţei CE în România, informează AGERPRES.
Continuarea reformelor este esențială
În plus faţă de sprijinul consolidat, în contribuţia sa publicată în perspectiva reuniunii liderilor UE şi ai Balcanilor de Vest din 6 mai 2020, Comisia descrie, de asemenea, parametrii generali ai sprijinului pe termen mai lung care urmează să fie prezentat în cursul acestui an sub forma unui Plan economic şi de investiţii pentru regiune, menţionează comunicatul. „Avem responsabilitatea specială de a-i ajuta în această pandemie pe partenerii noştri din Balcanii de Vest, întrucât viitorul lor se află în mod clar în Uniunea Europeană. UE mobilizează un pachet financiar substanţial, confirmând această solidaritate puternică. Împreună vom depăşi această criză şi ne vom redresa. Vom continua să sprijinim regiunea şi pe mai departe, inclusiv în privinţa reformelor necesare pe calea sa către UE, deoarece redresarea va funcţiona eficient doar dacă ţările în cauză continuă să îşi respecte angajamentele”, a declarat preşedintele CE, Ursula von der Leyen.
Vecinii sunt foarte importanți
Comisarul pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, a subliniat că Uniunea Europeană a luat măsuri rapide şi cuprinzătoare pentru a sprijini Balcanii de Vest să combată pandemia de COVID-19, oferindu-le o asistenţă financiară fără precedent, precum şi acces la multe dintre iniţiativele UE. „Iar activitatea noastră va continua cu pregătirea unui Plan economic şi de investiţii pentru această regiune, cu scopul de a contracara puternicul impact socioeconomic al crizei, de a moderniza economiile din regiune, de a sprijini reformele şi de a începe eliminarea decalajului de dezvoltare, aducând astfel mai rapid beneficii concrete cetăţenilor”, a adăugat Varhelyi.
Un pachet consistent
Pachetul de sprijin financiar al UE, în valoare de peste 3,3 miliarde de euro, include realocări din Instrumentul de asistenţă pentru preaderare în valoare de 38 de milioane de euro destinate sprijinului imediat pentru sectorul sănătăţii, în special prin furnizarea de produse esenţiale pentru salvarea de vieţi, cum ar fi echipamente individuale de protecţie, măşti şi aparate pentru respiraţie artificială; 389 de milioane de euro pentru a răspunde nevoilor sociale şi în materie de redresare economică şi alte 455 de milioane de euro aferente pachetului de relansare economică, în strânsă cooperare cu instituţiile financiare internaţionale. Pachetul include şi o propunere de asistenţă macrofinanciară în valoare de 750 de milioane de euro şi un pachet în valoare de 1,7 miliarde de euro, reprezentând asistenţă din partea Băncii Europene de Investiţii.
Bani pentru migranți
De asemenea, UE acordă refugiaţilor şi migranţilor vulnerabili asistenţă umanitară imediată în valoare de 4,5 milioane de euro şi 8 milioane de euro pentru a răspunde nevoilor urgente din taberele de migranţi din regiune. „Ca urmare a pandemiei de coronavirus, şi Balcanii de Vest au activat mecanismul de protecţie civilă al Uniunii (UCPM) şi au început deja să primească asistenţă, prin livrarea de echipamente şi repatrierea cetăţenilor, din partea statelor membre şi a statelor participante la UCPM. În plus, având în vedere perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, UE îi tratează ca parteneri privilegiaţi, acordându-le acces la numeroase iniţiative şi instrumente rezervate statelor membre ale UE. Printre acestea se numără, de exemplu, achiziţiile publice comune de echipamente medicale, exceptarea regiunii de la regimul de autorizare a exporturilor aplicat de UE pentru echipamentele individuale de protecţie, asigurarea circulaţiei rapide a bunurilor esenţiale la frontierele terestre cu ajutorul „culoarelor verzi” şi furnizarea de către UE a materialului de testare pentru a asigura funcţionarea corectă a testelor de depistare a coronavirusului în Balcanii de Vest. Regiunea este, de asemenea, invitată să participe la activitatea organismelor relevante din domeniul sănătăţii”, se precizează în comunicat.
Împotriva crizei
Potrivit sursei citate, Balcanii de Vest vor avea nevoie de sprijin continuu pentru a face faţă impactului pandemiei după ce va lua sfârşit criza imediată. Mai târziu în cursul anului, Comisia Europeană va prezenta un Plan economic şi de investiţii pentru această regiune, menit să impulsioneze redresarea pe termen lung, să stimuleze creşterea economică şi să sprijine reformele necesare pentru a avansa pe calea către UE. Planul va include şi un pachet substanţial de investiţii pentru regiune. Pentru Instrumentul de preaderare III, Comisia a propus un pachet financiar aferent perioadei 2021-2027 în valoare totală de 14,5 miliarde euro, din care cea mai mare parte este destinată Balcanilor de Vest. Comisia prevede o dublare a granturilor acordate prin intermediul Cadrului de investiţii pentru Balcanii de Vest şi o creştere substanţială a garanţiilor financiare menite să sprijine investiţiile publice şi private în regiune prin intermediul unui Instrument de garantare specific prevăzut în Cadrul de investiţii pentru Balcanii de Vest.
Relansarea economiilor locale, o prioritate
„Tranziţia verde şi transformarea digitală vor juca un rol central în relansarea şi modernizarea economiilor Balcanilor de Vest. Investiţiile în tehnologii şi capacităţi ecologice şi digitale, împreună cu o economie circulară, vor contribui la crearea de locuri de muncă şi la creşterea economică. De asemenea, se va acorda sprijin pentru a îmbunătăţi competitivitatea economiilor Balcanilor de Vest, pentru a le conecta mai bine în cadrul regiunii şi cu UE şi pentru a contribui la pregătirea Balcanilor de Vest pentru era digitală. Se va acorda o atenţie specială legăturilor de transport şi celor energetice, care sunt esenţiale atât pentru dezvoltarea economică a regiunii, cât şi pentru UE”, se mai arată în comunicatul CE.