Sprijin oferit de Capital pentru 100 de studenți refugiați în Snagov

Sursa: INQUAM Photos, Bogdan Buda

În prima săptămână a războiului declanșat de Rusia în Ucraina peste 900.000 de cetățeni ai țării vecine au ales să fugă peste hotare. Principalele două țări spre care se îndreapte refugiații sunt România și Polonia, statele cu care Ucraina are și cele mai intinse granițe.

Solidaritatea umană de care au dat dovadă locuitorii celor două state a uimit între mapamondul, acțiunile sociețății civile din cele două țări devenind subiect de știri la principalele televiziuni din Occident.

Imediat cum au aflat vestea că Rusia a început bombardamentul în Ucraina, românii de pretutindeni s-au mobilizat exemplar pentru a-i primi pe cetățenii țării vecine. Din numărul total de cetățeni ucraineni care și-au părăsit țara de la începutul războiului, peste 118.000 au intrat în România, iar peste 46.000 dintre ei au ales să rămână pe teritoriul nostru. Autoritățile și oamenii simpli s-au mobilizat pentru a le găsi acestor oameni aflați într-o situație dramatică diverse locuri în care să-i cazeze. Iar soluțiile au fost găsite într-un timp record.

Primăria Snagov este una dintre instituțiile publice care a acceptat să-i sprijine pe refugiații ucrainieni. Reprezentanții primăriei au pus la dispoziție sala de sport a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” și au reușit să strângă tot de era necesar pentru cazarea acestora , de la pături până la alimente și produse de igienă personală. Grupul pe care primăria Snagov l-a cazat în sala de sport a școlii este format din 100 de studenți indieni, care erau la studii în Ucraina.

Inclusiv redacția Capital a răspuns la un apel lansat de Primăria Snagov, prin care cereau oamenilor să vină în ajutorul refugiaților.

Ajutorul venit din partea redacțiilor noastre a constat în produse de igienă personală (săpun, spumă pentru ras, gel de duș, dezinfectant), alimente (cozonaci, chec, alimente neperisabile) și băuturi (apă, sucuri).

Ajutorul pe care redacția Capital l-a acordat nu ar fi putut fi posibil fără sprijinul partenerilor noștri Boromir.