Florin Barbu anunță cele mai noi măsuri adoptate de Guvern în folosul fermierilor

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a comunicat că Guvernul a implementat noi inițiative menite să susțină fermierii.

Dintre ele amintim acordarea unei subvenții pentru costurile motorinei, precum și furnizarea de sprijin financiar pentru agricultorii implicați în sectorul vegetal și pentru crescătorii de animale.

„Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească!”, a precizat Florin Barbu.

Pe 25 ianuarie, ministrul Florin Barbu a prezentat următoarele măsuri:

1. Aprobarea sprijinului 100 de euro pe hectar pentru fermierii din sectorul vegetal.
2. Echivalarea permisului de conducere categoria B cu Tr.1 a fost confirmată.
3. Acordarea unui sprijin de 100 de euro pe animal pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe.
4. Crescătorii de porci și păsări vor beneficia de un sprijin proporțional de 100 de euro pe unitate de muncă agricolă (UVM).
5. Adoptarea ordinanței care permite amânarea plății ratelor la contractele de credit pentru fermieri.
6. Subvenție pentru motorina folosită în anul 2024, la valoarea maximă de 2 lei/litru, asigurând astfel o reducere de 25% față de prețul de la pompă.

„Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În ședința de Guvern de azi, am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe!

Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări. ( 100 euro/UVM ). Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina.

Am adoptat și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice.

Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă”, transmite Barbu.

Cererile pentru acordarea a 100 de euro/ha pot fi depuse în perioada 29 ianuarie-08 martie 2024

Prin intermediul unei postări pe platforma Facebook, Florin Barbu, titularul portofoliului Agriculturii, a informat că a fost inițiat procesul de depunere a cererilor pentru obținerea sprijinului financiar de 100 de euro pe hectar destinat fermierilor din România implicați în sectorul vegetal.

Florin Barbu a anunțat că cererile pot fi depuse în perioada 29 ianuarie – 8 martie 2024.

Ajutorul, echivalent în lei la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro, are o valoare maximă de 280.000 euro per întreprindere beneficiară.

El este acordat pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative pentru anul de cerere 2023, cu culturi precum grâu, triticale, secară, orz, orzoaică, ovăz și rapiță.

Guvernul a alocat 1.200.000.000 lei pentru această subvenție, iar plata se efectuează până la 30 iunie 2024.

„A ÎNCEPUT DEPUNEREA CERERILOR PENTRU ACORDAREA A 100 DE EURO/ HA, PENTRU SECTORUL VEGETAL

Așa cum am promis, am demarat procedurile pentru acordarea ajutorului de 100 de euro/ ha, pentru sectorul vegetal.

Centrele locale și județene ale APIA au început să primească cererile, perioada de depunere fiind 29 ianuarie – 08 martie 2024, inclusiv.

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață și este echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro.

Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro.

Guvernul a alocat, din bugetul Ministerului Agriculturii, suma de 1.200.000.000 lei pentru plata acestui ajutor de stat.

Plata se efectuează până la data de 30 iunie 2024.

Acest ajutor de stat se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului pentru anul de cerere 2023, pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile: grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovăz de toamnă, rapiță de toamnă.

Am promis încă de anul trecut, că acordăm acest ajutor fermierilor români și continuăm să îi susținem, să îi ascultăm, să dialogăm și să lucrăm împreună pentru dezvoltarea agriculturii românești!”, a scris Florin Barbu, pe Facebook.