Potrivit lui Romașcanu, operatorii trebuie să păstreze locurie de muncă şi să stabilească tarifele. Se propune eşalonarea plăţii impozitului pe veniturile din salarii pe trei luni după încetarea „stării excepţionale”, iar cei care achită la timp să beneficieze de o bonificaţie de 10%.
Cazarea, masa şi transportul în scopuri turistice să fie scutite de plata TVA până la sfârşitul anului 2020 pentru reducerea costurilor suportate de populaţie şi încurajarea turismului intern, mai propun social-democraţii.
„Statul susţine contravaloarea tichetelor de vacanţă acordate de orice angajator, stat sau privat, în cuantum de 1.450 de lei pe angajat pentru anii 2020 şi 2021. Sistem de vouchere pentru ca agenţiile turistice să poată reprograma serviciile pe care a încasat banii, dar nu le-a putut presta şi ajutoare nerambursabile completate cu garanţii de către stat la creditele pentru investiţii prin Programul pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare, aşa cum este prevăzut în programul economic cu cele 28 de măsuri, prezentat de PSD”, prevede proiectul.
Proiectul ar putea fi depus mâine la Parlament.
Potrivit lui Romaşcanu, PSD speră să nu existe o abordare „partinică” şi „politicianistă” pe acest proiect de lege de care toţi operatorii din HORECA „au nevoie” să fie adoptat în foarte scurt timp.
„Există posibilitatea iminentă” ca, în cazul în care în următoarele 10 zile „nu se deschid restaurantele din hoteluri, nu se deschid hotelurile la întreaga capacitate, (…) să existe 150.000 de şomeri, cel puţin, iar multe din afacerile din acest domeniu să nu mai poată să-şi reia activitatea niciodată.”, a spus acesta, conform Agerpres.